Frîntu, sub control judiciar
miercuri, 04 martie 2015

Directorul CEZ Piteşti a stat 24 de ore în arest, apoi a fost eliberat

Frîntu, sub control judiciar

 

 După percheziţiile ce au avut loc luni, directorul CEZ Piteşti, Ştefan Frîntu, a fost reţinut. Pe numele lui a fost emisă o ordonanaţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind dus în arest. Frîntu este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu, după ce, potrivit anchetatorilor, ar fi favorizat firma ce-i aparţine în obţinerea unor contracte de lucrări de execuţie a unor reţele electrice. Ieri, şeful Centrului Operaţional Extindere Reţea (COER) Argeş, din cadrul CEZ Distribuţie, a fost dus în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piteşti, cu propunerea arestării preventive.

Descinderile au fost efectuate de poliţiştii argeşeni acasă la Frîntu, la biroul acestuia de la CEZ Piteşti, la sediul firmei despre care se spune că îi aparţine, SC Forest Electro Grup 2002 SRL, dar şi în alte 6 locaţii, avînd loc în total 9 percheziţii. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Argeş, care au organizat acţiunea, au ridicat mai multe documente, urmînd ca, pe parcursul an­­chetei, să fie analizate toate contractele derulate de firma şefului CEZ Piteşti. Acestea vor fi comparate cu avizele semnate de Frîntu în calitate de şef al Centrului Operaţional Extindere Reţea (COER) Argeş. La audieri au fost duşi şi martori care povestesc că, după ce au primit avizul de execuţie, de la CEZ Piteşti li s-a sugerat cu cine trebuie executate lucrările. Ştefan Frîntu a fost reţinut pentru 24 de ore, ieri fiind dus în faţa procurorilor. Rudele acestuia au aşteptat la poarta Parchetului ore bune să vadă ce vor decide magistraţii. Aseară, Ştefan  Frîntu a fost eliberat, împotriva lui fiind luată masura controlului judiciar pe 60 de zile.

M.Sandu


Vizualizari: 4076

Comentarii (1)
Scris de iuliana in 05-03-2015 16:48 - Vizitator
 
 
F.F.F.bine sa-l cerceteze ca asa a procedat. Ar trebui cercetat si fostul director de la SC Servicii Energetice Oltenia SA ptr.abuz in serviciu. El a falimentat firma,care acum este in insolventa,dar nu are treaba, a plecat si s-a dus la firma sa, bineinteles luand si oameni din Servicii Energetice cu el,iar cei pe care i-a dat afara nici macar salariile compensatorii si cele restante nu le-au primit. 
RUSINE LOR SI CELOR DIN SINDICAT (care zic ca tin cu oamenii - mincuni)sunt doar ptr.ei.
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved