Primăriile aşteaptă să se împrumute
joi, 05 martie 2015

Continuarea proiectului staţiunii de la Molivişu stă într-o hotărîre de Guvern

Primăriile aşteaptă să se împrumute

 

 După ce ministrul Finanţelor a semnat o scrisoare de intenţie în sensul că el comunică faptul că împrumutul celor trei localităţi e viabil, CL au dat deja hotărîre. Asta pentru ca în momentul în care se va da hotărîrea de Guvern care va facilita aceste împrumuturi de la Trezoreria statului localităţile să poată trece la pasul următor. Sigur, lucrurile la prima vedere stau bine, dar rămîne de văzut cînd se va da HG, pentru că timpul trece în defavoarea proiectului staţiunii de schi de la Molivişu.

Proiectul de dezvoltare a unei staţiuni de schi la Molivişu rămîne sub semnul întrebării. Asta deşi, la sfîrşitul săptămînii trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, a purtat discuţii cu mi­nistrul Finanţelor, Darius Vîcov, în sensul susţinerii proiectului. Mai precis, ministrul a semnat şi a trans­mis o scrisoare de intenţie la CJ Argeş prin care se comunică faptul că împrumutul celor trei localităţi din ADI Molivişu e viabil. Cu ceva vreme în urmă, chiar preşedintele ADR Sud Muntenia explica faptul că Asociaţia nu făcuse rost de bani şi se convenise asupra u­nui termen de 28 februarie pînă la care trebuiau identificate soluţiile financiare  depistate pentru continu­a­­rea proiectului. În caz contrar, ADR urma să trimită notificare că­tre autoritatea de management, a­dică Ministerul Dezvoltării Re­gionale, că acest proiect reprezintă un risc major de nefinalizare la termen. „Consilile locale (n.r. - de la A­refu şi Cicăneşti) au dat hotărîrea de a putea face împrumuturi la Trezorerie în momentul în care apare hotărîrea de Guvern. Va trebui să a­nalizăm suma pe care fiecare primărie poate să o acceseze. Mai departe, aşteptăm. Hotărîrea este făcută, semnată.... Aşteptăm“, spunea ieri Tecău. La Brăduleţ nu se dăduse o astfel de HCL. Cu toate acestea, timpul e în defavoarea finalizării la ter­men a proiectului. Proiectul Molivişu beneficiază de o finanţare Re­gio de peste 73 de milioane lei, din care eligibili sînt 54,7 milioane lei.

A.Dumitru


Vizualizari: 5044

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved