Monumentele istorice, în atenţia autorităţilor
luni, 01 februarie 2016

Monumentele istorice, în atenţia autorităţilor

 

Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, for ştiinţific de specialitate, va avea rol decisiv în privinţa declasării, respectiv a neclasării unui monument istoric, se anunţă într-un comunicat transmis de Guvern. Potrivit unei ordonanţe adoptate de Guvern, ministrul Culturii poate emite ordinul de declasare a unui monument istoric sau poate decide neclasarea lui în această categorie doar în condiţiile în care Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a propus declasarea, respectiv neclasarea.  Relaţia dintre comisiile zonale şi direcţiile pentru cultură din teritoriu va fi una similară cu aceea dintre Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi minister. Potrivit actului normativ adoptat la nivel local, se vor reorganiza comisiile zonale ale monumentelor istorice, care funcţionează pe lîngă serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii ca organisme ştiinţifice de specialitate în domeniul protejării patrimoniului cultural imobil. Componenţa acestor comisii zonale se aprobă prin ordin al ministrului Culturii, iar din fiecare comisie vor face parte cîte 11 membri, din care cel puţin un arhitect, un arheolog, un istoric de artă şi un inginer constructor.  

 A.Dumitru

 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1696

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved