A doua propunere a PSD - ALDESorin Grindeanu, premier! După o serie de discuţii şi întîlniri, preşedintele Liviu Dragnea a venit cu o nouă propunere de premier, asta pentru a nu arunca „ţara într-o criză politică“. Astfel, propunerea coaliţiei PSD - ALDE este fostul ministru Sorin Grindeanu.
Liviu Dragnea a precizat că partidul a avut mai multe variante, fie să declanşeze suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, fie să menţină propunerea iniţială, Sevil Shhaideh, fie să meargă cu un nou nume. Dragnea a arătat că social-democraţii i-au propus să îşi asume el însuşi funcţia, dar a refuzat, pentru că nu a vrut să forţeze o lege. Totodată, şeful PSD a precizat că a discutat cu liderii ALDE despre propunerea lui Sorin Grindeanu, iar aceştia au fost de acord. „Sper că această propunere va fi luată în serios“Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat: „Am avut o discuţie adîncă, profundă, în CExN, în care i-am rugat pe colegi să-şi spună punctul de vedere, bazat şi pe discuţiile cu oamenii din judeţe. Sigur că a fost un curent în ultimele zile, mii de mesaje în care ni se cerea să trecem la suspendarea preşedintelui. Într-adevăr, avem o armă foarte puternică, o forţă de fapt, care este reprezentată de majoritatea în Parlament, pentru că puterea legitimă acolo este. În acelaşi timp, nu sîntem iresponsabili să folosim această forţă politică în a face rău sau în a tulbura foarte mult această ţară şi vieţile românilor“. Totodată, Dragnea a explicat: „Am propus colegilor mei, după ce înainte m-am consultat cu domnul Tăriceanu, să fie Sorin Grindeanu. (...) Eu sper că această propunere va fi luată în serios“. Ulterior, Sorin Grindeanu a precizat: „Le mulţumesc colegilor pentru votul din CExN al PSD. E o mare responsabilitate. Simt responsabilitatea nu doar a votului lor, ci şi a votului românilor pentru un program de guvernare pe care trebuie să-l punem în practică. Am avut o rugăminte faţă de Liviu Dragnea, de a-mi fi alături, fiind cel care a coordonat echipa, pentru a ajuta la implementarea programului de guvernare. E simplu, fiind un program clar, pe etape, dar e şi complicat, fiind un program complex“. De la CJ, prim-ministruSocial-democratul Sorin Grindeanu este preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Acesta ocupă şi funcţia de preşedinte al PSD Timiş. Totodată, potrivit celor de la opiniatimisoarei.ro, în perioada 2008 - 2012 a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului Timişoara, iar în anul 2012, a fost ales deputat în Parlamentul României. În perioada decembrie 2014 - noiembrie 2015, Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de ministru pentru Societatea Informaţională. Sorin Grindeanu are 43 de ani, este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 - 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică. A.Dumitru Vizualizari: 5245
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v. AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com All right reserved |