Tranzacţiile de locuinţe scapă de impozite
marţi, 10 ianuarie 2017

De la 1 martie,

Tranzacţiile de locuinţe scapă de impozite

 

 Guvernul Grindeanu a decis, încă din a doua sa şedinţă, o măsură aşteptată de mult de piaţa imobiliară: de la 1 martie, impozitul pe tranzacţiile cu locuinţe sub 450.000 lei va fi eliminat, printr-o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal. Ceea ce depăşeşte acest prag -  echivalent cu aproximativ 100.000 euro - se va impozita cu 3% din  ce depăşeşte suma de 450.000 lei. 

Pînă acum, impozitul pe tranzacţiile cu locuinţe (introdus de vechiul guvern Tăriceanu) era, pentru imobilele deţinute mai puţin de 3 ani, de 3%, dacă erau sub valoarea de 200.000 lei, sau de 6.000 lei + 2% din ceea ce depăşea 200.000 lei. Iar pentru imobilele dobîndite cu mai mult de 3 ani în urmă, impozitul la vînzare era de 2% (la cele sub 200.000 lei) sau, pentru cele mai scumpe, de 4.000 lei + 1% din ceea ce depăşea 200.000 lei.
O impozitare cu 3% a tranzac­ţiilor imobiliare însemna, practic vorbind, că, dacă se vindea, de exemplu, o garsornieră şi se cum­păra un apartament cu două camere mai mic (de pildă, în cazul unei familii în care apărea un copil), se plătea pe de o parte impozitul 3% indirect, la cumpărarea apartamentului - fiindcă el era, desigur, inclus în preţ (iar la o valoare a imobilului de circa 30.000 de euro, însemna aproa­pe 1.000 de euro) -, apoi, încă o dată, se mai plăteau 3% şi la vînzarea garsonierei. Aşadar, circa 6% din sumă se oprea de către notari şi se vira la ANAF.

Apartamentele s-ar putea scumpi

Eliminarea impozitului (măsu­ră gîndită ca stimulent al pieţei imobiliare) ar putea duce însă la o revigorare a domeniului, din mo­mentul intrării în vigoare. „Această măsură e ştirea lunii pentru noi. Cumulată cu demararea Programului Prima Ca­să şi cu mărirea salariului minim la 1.450 lei, va conduce cel puţin la o creştere a volumului vînzărilor, dar, probabil, şi la o mărire a preţurilor imobilelor - pentru că ele rămîn aceleaşi, în lipsă de construcţii noi. De fapt, va stimula şi piaţa construcţiilor, unde sîntem pe ultimele locuri în UE, şi chiar se micşorează diferenţa faţă de Bulgaria“, ne-a declarat Cosmin Enăchescu, agent imobiliar.
Mărirea salariului minim de la 1 februarie va face creditele şi mai accesibile, pentru că un salariu 1.450 lei pe cartea de mun­că e eligibil pentru un împrumut bancar. Prin Programul Prima Casă, rata este chiar mai mică decît chiria, pentru acelaşi tip de locuinţă, astfel că soluţia cumpărării locuinţei printr-un credit „poa­te fi considerată şi ca o for­mă de economisire“, spre deo­se­­bire de chirie, care doar ri­si­­peşte bani. „Cînd cumperi lo­cu­inţa, chiar dacă perioada de rambursare a creditului este de 20-30 de ani, ea poate fi şi vîndută - se găsesc soluţii în acest sens, astfel să recuperezi banii“, mai spune expertul, care ne asigură că plafonul de 100.000 de euro este suficient de mare pentru a nu fi considerat o frînă. „Tranzacţii de 100.000 în Piteşti se fac doar cîteva, foarte rar, se pot număra pe degete“.

Călin Popescu


Vizualizari: 1050

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved