Alte ştiri pe scurt
miercuri, 11 ianuarie 2017

Alte ştiri pe scurt

 

A luat foc bucătăria de vară

Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit în Piteşti, pe strada Piatra Craiului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie de vară, cu posibilităţi de propagare la casă. În timpul incendiului au ars acoperişul bucătăriei pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp şi 10 mp termoizolaţie. Pompierii au concluzionat că focul a pornit de la un aragaz nesupravegheat.  

 I.Ivănoiu

Incendiu în Mălureni

Membrii unui echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au fost solicitaţi să intervină în comuna Mălureni, sat Buneşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. În timpul incendiului a ars funinginea de pe coş. Incendiul a pornit din cauza coşului de fum necurăţat de funingine.   

 I.Ivănoiu

Curăţaţi-vă hornurile!

Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung - Punctul de Lucru Rucăr, a intervenit în comuna Dragoslavele, satul Suseni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. În timpul incendiului a ars funinginea de pe coş. Focul a pornit din cauza faptului că oamenii nu curăţaseră coşul de fum.

 I.Ivănoiu

A luat foc coşul de fum

Luni noaptea, un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung - Punctul de Lucru Rucăr, a intervenit în comuna Aninoasa, satul Tutunaru, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. În timpul incendiului a ars funinginea de pe coş. Incendiul a pornit de la scînteile din coşul de fum necurăţat de funingine.

 I.Ivănoiu

Acţiuni de prevenire a incendiilor

Luni, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cpt. Puică Nicolae al judeţului Argeş  au efectuat acţiuni preventive. Pompierii s-au deplasat în localităţile Topoloveni, Leordeni, pentru a susţine activităţi de informare  preventivă şi stingere a incendiilor la gospodării, ca urmare a opririi alimentării cu gaze din ziua precedentă. De asemenea, pompierii au mers în Băbana, Sălătrucu, Lereşti, Dragoslavele, Valea Mare Pravăţ, Şuici, Bogaţi şi Davideşti, pentru a informa cetăţenii cum pot preveni incendiile.

 I.Ivănoiu

Oameni fără adăpost, preluaţi de SMURD

Echipajele SMURD au intervenit, luni, la 65 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la două dintre acestea, s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Avînd în vedere temperaturile extrem de scăzute din timpul nopţii, echipajele SMURD au efectuat 24 de misiuni de patrulare în principalele municipii şi o­raşe din judeţ, pentru identificarea persoanelor fără adăpost. Astfel, au fost găsiţi patru bărbaţi fără adăpost, ce au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

 I.Ivănoiu

Ţurţurii de la Primăria Piteşti, rupţi de pompieri

 În această perioadă extrem de geroasă, ţurţurii reprezintă un adevărat pericol public! Pentru a nu pune în pericol siguranţa trecătorilor, autorităţile au solicitat sprijinul pompierilor. Astfel, echipaje cu o autoscară mecanică, de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti, au intervenit în Piteşti, la Curtea de Apel Piteşti şi la Primărie, pentru degajarea ţurţurilor formaţi la nivelul acoperişului.

 I.Ivănoiu

Bătrînă, blocată în casă

Un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor medical calificat de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit în Piteşti, pe strada Livezilor, pentru deblocarea uşii unui imobil situat la etajul doi. S-a pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de la intrare cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsită proprietara, de 87 de ani, cu dureri la şold şi hipertensiune arterială. I s-au acordat îngrijiri me­dicale, dar bătrîna a refuzat transportul la spital.

 I.Ivănoiu

A murit la 47 de ani

Un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat de la Secţia de Pompieri Costeşti a intervenit în oraşul Costeşti,  la o pacientă de 47 de ani, aflată în stop cardio-respirator. S-a început efectuarea manevrelor de resuscitare şi s-a cerut sprijinul unui echipaj al Ambulanţei, care a continuat manevrele, dar fără rezultat.  

I.Ivănoiu

Găsit în stop cardio-respirator

Membrii unui echipaj cu ambulanţa SMURD de prim-ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung a intervenit în comuna Valea Mare Pravăţ,  la un pacient de 54 de ani, aflat în stop cardio-respirator. S-a început efectuarea manevrelor de resuscitare şi s-a cerut sprijinul unui echipaj al Ambulanţei, care a continuat manevrele, dar fără rezultat.    

I.Ivănoiu

Zeci de amenzi date de poliţişti

Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai  structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au efectuat controale în trafic. Scopul acestora este prevenirea evenimentelor rutiere,  limitarea efectelor vremii şi fluidizarea circulaţiei în condiţii meteo nefavorabile, precum şi conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost date 74 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 17.560 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 2 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

I.Ivănoiu

Conducea avînd autorizaţia expirată

Cornel D., de 36 de ani, din comuna Schitu Goleşti, a fost prins de poliţişti din cadrul Poliţiei Cîmpulung în timp ce conducea un autoturism, pe strada  Negru Vodă, avînd autorizaţia provizorie de circulaţie expirată. În cauză a fost întocmit dosar penal.

I.Ivănoiu

Conducea băut tractorul

 Vasile C., de 40 de ani, din comuna Cicăneşti, a fost depistat de poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albeştii de Argeş în timp ce conducea un tractor pe DN 7C, în Corbeni, aflîndu-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul avea o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

I.Ivănoiu


Vizualizari: 854

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved