Luni, plenul comun al Parlamentului
sâmbătă, 14 ianuarie 2017

 Luni, plenul comun al Parlamentului

Plenul comun al Parlamentului va fi convocat, luni, la ora 16, pe ordinea de zi figurînd, pe lîngă constituirea Comisiei de anchetă pentru rectificările bugetare din 2016, şi votul asupra componenţei comisiilor pentru controlul SRI şi SIE, arată cei de la Mediafax, citînd surse parlamentare. Deputaţii şi senatorii ar urma să voteze în şedin­ţa plenului comun componenţa comisilor parlamentare pentru controlul SIE şi SRI, în contextul în care conducerile celor două instituţii vor trebui să fie audiate în comisiile comune pentru întocmirea Legii bugetului de stat pe anul 2017. Comisia Comună permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI va avea nouă membri, din care un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.   

 A.Dumitru

 


Vizualizari: 3890

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved