Un mandat cu proiecte şi accidente grave!
miercuri, 18 ianuarie 2017

Prefectul de Argeş, Cristian Soare, şi-a făcut bilanţul:

Un mandat cu proiecte şi accidente grave!

 

 Mandatul actualului prefect de Argeş, Cristian Soare, a stat sub semnul premieriilor. De la activarea, în trei cazuri, a Planului Roşu de Intervenţie şi organizarea unui Ghişeu unic pentru depunerea proiectelor din cadrul PNDR, la sediul APIA, pînă la implementarea unui program informatic prin care candidaţii îşi aleg data la care pot susţine proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere. De altfel, prefectul a făcut ieri bilanţul pe 2016, dar a şi anunţat că este posibil să fie ultima întîlnire oficială cu jurnaliştii în funcţia pe care o deţine. Soare se aşteaptă ca în curînd să fie schimbat din funcţie, însă speră ca subprefectul Emilian Dragnea să rămînă la Prefectură, poate chiar în calitate de prefect.

Ieri, Cristian Soare a trecut în revistă principalele activităţi derulate în cele peste 10 luni de cînd este pe funcţie. Cînd va fi schimbat, Soare a anunţat că se va întoarce la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeş, ca şef de serviciu. De departe, Cristian Soa­re poate fi considerat unul dintre cei mai deschişi şi mai comunicativi prefecţi. Ieri, după conferinţa de presă, prefectul a făcut selfie, s-a pozat cu jurnaliştii şi a mai stat de vorbă cu aceştia.

Pădurea Trivale şi programul de reîmpădurire

În ce priveşte nerealizările, Soare a menţionat faptul că pădurea Trivale din Piteşti încă nu a devenit arie naturală protejată, deşi procedurile au fost realizate. Mai trebuia doar ca proiectul să intre pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. De altfel, prefectul şi-a exprimat speranţa că noul ministru al Mediului, Daniel Constantin, va duce proiectul la final. Soare nu a apucat să demareze un program de reîmpădurire la nivelul judeţului Argeş, deşi „intenţionam ca, împreună cu Direcţia Silvică, ocoalele silvice private, primarii şi Garda Forestieră să realizăm şi să implementăm un program de reîmpădurire, inclusiv prin accesarea de fonduri europene“. Prefectul şi-ar fi dorit şi modificarea legislaţiei actuale, prin Grupul de suport legislativ, în domeniul deşeurilor periculoase.

Planul roşu de intervenţie, activat în trei cazuri

„Cele 10 luni şi jumătate de mandat au presupus o activitate intensă, plină de evenimente. Putem spune că anul trecut a fost un an al alegerilor, întrucît am organizat atît alegerile locale, cît şi parlamentare. Pentru ambele scrutine Instituţia Prefectului a realizat tipărirea buletinelor de vot, la alegerile parlamentare, în premieră, tipărirea buletinelor de vot fiind făcută în afara judeţului. Au fost, cu siguranţă, scrutinele cel mai bine organizate, nefiind înregistrate aproape deloc incidente electorale. La acest fapt au contribuit atît buna organizare a tuturor celor implicaţi, cît şi noua legislaţie electorală, mult mai severă atît în ce priveşte sancţionarea incidentelor electorale. Anul trecut am înregistrat o altă premieră, de data acesta în materie de intervenţii la accidente rutiere grave cu victime multiple. Au fost 3 evenimente majore la care a fost nevoie de activarea Planului Roşu de intervenţie (accidentul de la Colibaşi, cu trei persoane decedate şi cele două incidente cu autobuze ale Automobile Dacia, cel de la Vultureşti şi cel din Piteşti, din fericire fără pierdere de vieţi omeneşti). Am avut inundaţiile din luna iunie care au produs pagube în ce priveşte infrastructura rutieră din 12 localităţi. Pentru refacerea infrastructurii, Guvernul a alocat în totalitate banii necesari prin două HG ( suma de 26,9 miliarde lei vechi). În materie de prevenire, am fost preocupaţi după incidentul de la Colectiv să îmbunătăţim modul de intervenţie în cazul incidentelor cu victime multiple, iar în acest sens, în luna aprilie, am organizat un amplu exerciţiu de intervenţie în zona parcării Mall-ului. Am amînat organizarea unui amplu exerciţiu de intervenţie în caz de cutremur în luna octombrie, din simplu motiv că exact în preziua exerciţiului s-a organizat un exerciţiu similar la nivel naţional, iar mare parte din forţele noastre au fost solicitate la Bucureşti“, a explicat Cristian Soare.

Proiecte şi premieri

Totodată, în materia susţinerii probei practice în vederea obţinerii permisiului de conducere s-a reluat organizarea acestora în teritoriu, la Curtea de Argeş şi Cîmpulung. S-a reluat organizarea Colegiului Prefectural în teritoriu. Soare a mai explicat că „am organizat, în premieră naţională, un Ghişeu unic pentru depunerea proiectelor din cadrul PNDR, la sediul APIA, avînd atît rol de informare pentru potenţialii beneficiari, cît şi de simplificare a procedurilor în materia obţinerii de avize pentru fermieri de la serviciile publice deconcentrate. Am aprobat, în premieră, în cadrul Comisiei de fond funciar o hotărîre de simplificare a procedurilor de rectificare a titlurilor de proprietate în ceea ce priveşte corectarea unor erori materiale strecurate în titlurile de proprietate. Am realizat, în premieră, harta zonelor de risc în ce priveşte producerea de accidente rutiere. În baza hărţilor de risc întocmite am aprobat în Comisia de siguranţă rutieră o serie de îmbunătăţiri ale infrastructurii rutiere, îndeosebi marcaje şi indicatoare rutiere, care au şi fost realizate în Piteşti. La Paşapoarte am dublat numărul de echipamente din teritoriu la Curtea de Argeş, Cîmpulung şi Mioveni, iar la Permise am implementat un program informatic prin care candidaţii îşi aleg data la care pot susţine proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere. Am realizat, în premieră, 7 întîlniri zonale în teritoriu, cu toate comunităţile de romi din judeţ (27 de localităţi) în scopul îmbunătăţirii modului de informare dintre aceste comunităţi şi autorităţile publice. Aceste întîlniri au avut succes: vom înfiinţa 4 posturi de expert local pentru rromi la Călineşti, Schitu Goleşti, Ţiţeşti şi Bughea de Sus şi 6 posturi de mediatori sanitari la Stoeneşti, Dragoslavele, Cetăţeni, Schitu Goleşti, Aninoasa şi Vlădeşti. Am reluat în acest mandat proiectul „Argeşeni - valori naţionale“ şi pe cel de promovare a sportului de masa în şcoli „Intră-n joc, cîştigă sănătate!“, la ediţia a II-a participînd 233 de echipe, cu peste 2.500 de elevi. Am reuşit în luna martie, împreună cu ISJ, ICDP Mărăcineni, Direcţia Agricolă şi primarii, înfiinţarea a 13 miniplantaţii pomicole cu caracter  didactic pentru a-i atrage pe copii către pomicultură şi, de ce nu, pentru a încerca revitalizarea sectorului pomicol, cu un potenţial enorm de dezvoltare a judeţului nostru“.

Două evenimente majore

S-a sărbătorit, în premieră, împreună cu toate organizaţiile media din judeţ, în data de 3 mai, Ziua Mondială a libertăţii presei. „Am luat măsuri de ordine publică pentru organizarea fără incidente a funeraliilor Reginei Ana a României, de la Curtea de Argeş, din data de 13 august. Am luat măsuri de ordine publică pentru organizarea fără incidente a manifestărilor prilejuite de Centenarul Primului Război Mondial, la acestea participînd şi preşedintele României, Klaus Johannis, din data de 23 septembrie. În final, doresc să mulţumesc domnului subprefect Dragnea pentru colaborare, pentru toate aceste realizări pe care le-am făcut în echipă şi, nu în ultimul rînd, jurnaliştilor pentru obiectivitatea şi profesionalismul arătate de fiecare dată“, a concluzionat Cristian Soare.

A.Dumitru
 


Vizualizari: 5158

Comentarii (3)
Scris de Dansul melcilor la Prefectura in 19-01-2017 08:56 - Vizitator
 
 
Am depus o sesizare la Prefectura Argeș în luna septembrie 2016.Nici pana la aceasta data nu am primit un răspuns,cu toate ca legea prevede 30 de zile pentru soluționarea.Se lucrează pe rupte în și pentru interesul cetatenilor (sau mai bine zis pentru interesul lor personal).Acum ca se va schimba prefectul cu unul Pds-ist,lucrurile vor reveni la normal.Adica totul pentru ei și nimic pentru cetățenii de rand.Traiasca democrația în România!
 
Scris de se lauda singur in 18-01-2017 09:51 - Vizitator
 
 
el, ca politician, se lauda pe sine 
 
Scris de Anonymus in 18-01-2017 07:46 - Vizitator
 
 
Asa, asa domnu' prefect! Dați înainte cu maretele realizări! De balamucul din incinta fostului Bancorex nu ne intoxicați cu nimic? Merg lucrurile struna credeți...eu nu am stat decât 5(cinci) ore sa-mi schimb permisul...la întreg județul un singur ghiseu cu un singur lucrător; la programări pt proba de oraș in vederea obtinerii permisului de conducere un candidat trebuie sa aștepte intre 40-60 de zile, asta pt ca examinatorii sunt max 6 si aceștia mai trebuie in vreo 2 zile sa se deplaseze si prin Curtea de Arges! Toalete lipsa la stadion unde așteaptă candidații! Mergeți si va convingeți domnu' ex prefect!
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved