Învinşi de Patrick Petre!
Tuesday, 28 February 2017

Învinşi de Patrick Petre!

# Atletic Bradu a pierdut, sîmbătă, cu 2-1, în faţa lui Dinamo II

 

 Atletic Bradu a suferit, sîmbătă, prima înfrîngere în meciurile amicale din această iarnă. Elevii antrenaţi de Adi Dulcea au pierdut cu 2-1, la Bucureşti, în faţa lui Dinamo II, după ce, la pauză, a fost egal, 0-0. Gazdele au condus apoi cu 2-0 prin golurile lui Patrick Petre, în timp ce pentru alb-verzi a redus din handicap Ceapă, cu un şut de la marginea careului.

 

Partida s-a jucat pe terenul sintetic de la baza sportivă Metaloglobus, acolo unde Dinamo II joacă partidele de acasă. Gazdele au avut pe teren şi mai mulţi jucători de la echipa mare, printre ei numărîndu-se Petre, Şerban, Corbu, Rivaldinho.
„Am făcut un joc foarte bun, am avut şi gol nevalidat, după ce mingea intrase un metru în poartă... Sînt mulţumit de acest ultim joc de pregătire, ne-am prezentat bine“, a declarat, după meci, antrenorul Adi Dulcea.
Pentru Atletic Bradu au jucat: Oprican - Mincă, Popescu, Dumitrache, Ciucă - Marcu, Ruță, Tameş, Cîrstoiu, Jenaru - Codin, pe parcurs mai intrînd Sporea, Din, Dinescu, Marin, Golban, Marius Ion, Traşcă, Voinescu, Constantin Ion.
Vineri, Atletic Bradu va începe campionatul, de la ora 15.00, cu un meci acasă, împotriva echipei Flacăra Moreni.

S.Mihai

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1624

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved