Programul Naţional de Dezvoltare Locală
luni, 20 martie 2017

Vor fi mai multe investiţii finanţate prin:

Programul Naţional de Dezvoltare Locală

 

 Guvernul a extins categoriile de investiţii care pot fi finanţate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Se pune mai mult accent pe domeniile învăţămînt şi sănătate.

Prevederile legale se referă la: realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităţilor de învăţămînt preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii naţionale, precum şi alte unităţi de învăţămînt preuniversitar, înfiinţate potrivit legii; a unităţilor sanitare, inclusiv a spaţiilor afectate desfăşurării activităţii unor cabinete medicale de permanenţă; respectiv realizarea, modernizarea, reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale.

Modernizarea iluminatului stradal

De asemenea, se pot construi, moderniza, reabilita sau extinde sistemele de iluminat public stradal, cu prioritate în mediul rural. Pentru obiectivele de investiţii aflate în finanţare la 31 decembrie 2016, care constituie etapa I a Programului naţional de dezvoltare locală, se vor asigura fonduri pînă la finalizarea acestora. Anul acesta, se instituie etapa a II-a a Programului, în cadrul căruia se va asigura finanţarea a 9.500 de obiective de investiţii noi introduse în program, în domeniile care se referă la realizarea investiţiilor publice în infrastructura locală. Dintre acestea, 2.500 sînt creşe şi grădiniţe, iar 2.000 sînt unităţi de învăţămînt preuniversitar, care necesită efectuarea de lucrări, pentru obţinerea autorizaţiilor de funcţionare şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului educaţional. Pentru aceste lucrări se asigură finanţarea multianuală, pînă la finalizarea acestora.

  A.Roşu


Vizualizari: 1459

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved