Alte ştiri pe scurt
luni, 20 martie 2017

Alte ştiri pe scurt

 

Accidentat în timp ce traversa drumul

 Un băiat de 15 ani a fost accidentat, ieri, pe DN65B. Alexandru A. a încercat să traverseze drumul neregulamentar, fiind lovit de un autoturim marca Opel care circula regulamentar. Băiatul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi a fost transportat de o ambulanţă SMURD la Spitalul de Pediatrie Piteşti pentru investigaţii medicale.  

   I.Ivănoiu

A făcut atac de panică la incendiu

Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung au intervenit în comuna Lereşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. Echipajul SMURD a preluat o femei de 76 de ani, mama proprietarului, care prezenta atac de panică şi a transportat-o la spital. Incendiul nu s-a extins, iar focul a pornit din cauza faptului că nu fusese curăţat coşul de funingine.   

  I.Ivănoiu

29 de şoferi lăsaţi fără permis

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au efectuat controale în trafic. Scopul acestora este prevenirea  evenimentelor rutiere, precum şi conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost date 393 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 123.396 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 29 de permise de conducere şi au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

I.Ivănoiu  

Ziua Porţilor Deschise, la IPJ

 În perioada 21 - 24 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş organizează o serie de activităţi prilejuite de sărbătorirea Zilei Poliţiei Române. Cu prilejul aniversării a 195 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne, a devenit deja o tradiţie ca poliţiştii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători. Mîine, între orele 9 şi 11, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş îşi deschide porţile pentru a fi vizitat de elevi şi preşcolari. Aceştia vor fi întîmpinaţi de poliţiştii Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic şi cei din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale. Miercuri, începînd cu ora 11.30, jurnaliştii acreditaţi sînt invitaţi să participe alături de poliţişti, la Cupa Presei la TIR, ediţia 2017, eveniment organizat în poligonul Budeasa. Joi, începînd cu ora 10, pe platoul Casei de Cultură Mioveni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş va prezenta tehnica  Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic cea a Serviciului Acţiuni Speciale. Tot în aceeaşi zi, la stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti, va fi organizat, în cadrul Cupei Ziua Poliţiei la Fotbal, un meci între echipa de fotbal a IPJ Argeş şi echipa procurorilor din cadrul unităţilor de Parchet din Piteşti.Activităţile se încheie vineri, începînd cu ora 12, cînd poliţiştii argeşeni vor defila cu tehnica Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pe traseul Piaţa Primăriei - Piaţa Vasile Milea.

I.Ivănoiu  

A luat foc tonomatul de cafea

Membrii unui echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au fost solicitaţi să intervină în Piteşti, pe strada Bibescu Vodă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tonomat de cafea. În timpul incendiului au ars elementele din plastic ale tonomatului. Pompierii au concluzionat că sursa probabilă a incendiului a fost  un cablu electric defect sau neizolat corespunzător unde s-a produs un scurtcircuit. 

I.Ivănoiu  

Bărbat de 48 de ani, resuscitat

Un echipaj cu ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit, în sprijinul unui echipaj al Ambulanţei, în Piteşti, strada George Coşbuc, la un pacient de 48 de ani, găsit în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, cu succes, pacientul fiind transportat la spital.

I.Ivănoiu 

Etnobotanice sau marijuana?

La 17 ani, o tînără din Piteşti a prins gustul... halucinogenelor! Ieri, A.V. a ajuns la spital după ce fumase o ţigară cu un astfel de efect. Adolescenta era acasă cînd a tras cîteva fumuri, însă i s-a făcut rău. A fost chemată ambulanţa, fiind transportată la Spitalul de Pediatrie. Cadrele medicale au sesizat imediat Poliţia, un echipaj de la Secţia 3 mergînd la Unitatea de Primiri Urgenţe. Oamenii legii vor trebui să stabilească ce fel de ţigară a fumat tînăra: cu substanţe etnobotanice sau cu marijuna?!  Cum  ambele sînt interzise prin lege, poliţiştii mai au de aflat şi cine a fost furnizorul ţigării, cu efect halucinogen. Cazul a fost preluat de ofiţerii Antidrog Piteşti.  

 M.Sandu

Incendiu la Schitu Goleşti

Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung a intervenit în comuna Schitu Goleşti, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe. Focul nu s-a extins la restul locuinţei, iar cauza incediului a fost faptul că nu a fost curăţat coşul de funingine.   

 I.Ivănoiu


Vizualizari: 1017

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved