„Diferenţa putea fi mult mai mare“
luni, 20 martie 2017

Antrenorul SCM Piteşti, după victoria cu Sporting Roşiori:

„Diferenţa putea fi mult mai mare“

 

 La finalul confruntării de vineri după-amiază cu Sporting Roşiori, cîştigată de SCM Piteşti cu 4-0, antrenorul alb-violeţilor, Nicolae Dică, s-a declarat foarte mulţumit de jocul echipei sale. Tehnicianul grupării din Trivale spune că nicio clipă nu s-a pus problema învingătorului, iar diferenţa de scor putea fi mult mai mare dacă portarul oaspeţilor nu prindea o zi foarte bună.

Dică vrea ca în cît mai scurt timp echipa pe care o pregăteşte să îndeplinească obiectivul: „Ne aşteptam la un meci greu, pentru că ştiam că cei de la Roşiori vor avea o atitudine bună. Ştiam că vor fi agresivi şi organizaţi defensiv foarte bine, că se vor apăra în propria jumătate, dar noi am fost conectaţi la acest joc. Băieţii merită felicitaţi, pentru că au avut o atitudine foarte bună. Am reuşit să dominăm jocul de la un capăt la celălalt. Practic, am făcut o singură greşeală, dar dintr-o fază fixă a noastră. Pe un contraatac şi-au creat o singură ocazie. În rest nu am făcut nicio greşeală defensivă. Ofensiv am fost foarte bine. Am reuşit să marcăm patru goluri şi cred că ne-am mai creat încă 10-15 ocazii de a mai înscrie. În a doua repriză, portarul lor a scos foarte multe mingi. Dacă nu era într-o zi foarte bună, cred că mai marcam încă 5-6 goluri. La ultimul gol, am recuperat mingea în jumătatea noastră, la 80 de metri de poarta adversă şi am plecat pe un contraatac cu un-doi-uri. I-am scos pe adversari din acel presing şi am reuşit să finalizăm cu gol după zece pase! Cam asta este diferenţa dintre noi şi celelalte echipe de liga a treia. Nu din întîmplare sîntem pe primul loc. Important este că am reuşit să cîştigăm cele trei puncte şi să ţinem distanţa faţă de locul 2. Mi-aş fi dorit ca Roşioriul să fi avut această atitudine pe care a avut-o cu noi şi la meciul cu Afumaţiul de anul trecut. Eu vreau cît mai repede să ne îndeplinim obiectivul şi să fim promovaţi matematic cît mai repede în Liga a II-a“.

M.Duinea

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 327

  Comentarii (3)
Scris de ultras, in 20-03-2017 22:50
FARA SCM! DOAR FC ARGES!!!
Scris de ionut, in 20-03-2017 09:33
Mai usor cu umflatul in pene Dica,am vazut o echipa foarte slaba Rosiori cam asta este nivelul ligii 3.Iar referire la jocul cu Afumati ai coborat ca gindire la nivelul ligii 3.
Scris de Vivi, in 20-03-2017 06:52
Succes Dică în continuare 
BAFTĂ, BAFTĂ, BAFTĂ.

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved