„Abordăm meciul la victorie!“
Friday, 31 March 2017

Liga a III-a, etapa 20: CS U Craiova II - Atletic Bradu, astăzi, ora 15.00

„Abordăm meciul la victorie!“

 

 Atletic Bradu are şansa să urce din nou pe locul 2 al clasamentului Ligii a III-a, Seria 3, însă trebuie să învingă în deplasarea de astăzi, de la CS U Craiova, iar în acelaşi timp, SCM Piteşti să învingă pe FC Voluntari II.

Alb-verzii, antrenaţi de Adrian Dulcea, merg la Craiova cu gîndul de a cîştiga partida şi de a face un pas important către locul 2. „Întîlnim o echipă care mi se pare una dintre cele mai bune din serie, avînd în vedere jocurile anterioare. Formează o echipă tînără, dar şi cu jucători de valoare, preocupaţi să paseze foarte mult şi să aibă posesie. Ne aşteaptă unul dintre cele mai grele meciuri de pînă acum. Atmosfera la echipă este una bună, venim după două victorii şi lucrurile încep să arate din ce în ce mai bine. Din păcate, îl avem pe Marin accidentat, acesta suferind o fractură la metatarsiene la picior, în partida cu Mioveni II, iar Cîrstoiu este din nou suspendat. Dar avem jucători în lot, avem un lot numeric şi îi putem înlocui. E clar că abordăm meciul la victorie, nici nu mă gîndesc la altceva, dar sînt circumspect, pentru că dăm peste o echipă care joacă bine şi o face chiar acasă. Trebuie să fim foarte atenţi, dar nici nu mă gîndesc să nu abordăm meciul la victorie“, a spus antrenorul Adrian Dulcea.
Atletic Bradu va pleca spre Craiova în această dimineaţă, meciul urmînd a avea loc pe stadionul Extensiv. Ieri, Dulcea a efectuat la prînz un ultim antrenament la Bradu, partida cu CS U Craiova fiind pregătită în cel mai mic detaliu.

 S.Mihai

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code


Vizualizari: 1782

Fii primul care comenteaza articolul

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved