25 de ani de la moartea lui Bănuţă
miercuri, 19 aprilie 2017

Tragedii care au cutremurat fotbalul argeşean

25 de ani de la moartea lui Bănuţă

 

Ieri s-au împlinit 25 de ani de la tragicul accident de autocar al echipei Inter Sibiu, în care şi-a pierdut viaţa fotbalistul argeşean Bogdan Bănuţă, unul dintre cei mai talentaţi jucători pe care i-a produs Piteş­tiul. Bănuţă a fost lansat în fotbalul mare de antrenorul Mihai Ianovschi.

Drama s-a petrecut pe 18 aprilie 1992, cînd jucătorii echipei de fotbal FC Inter Si­biu se deplasau cu autocarul la Bistriţa, unde aveau meci în etapa a 24-a din Divizia A contra celor de la Gloria Bistriţa. Între Sibiu şi Mediaş, la Şeica Mare, a avut loc tragicul accident, în care doi dintre cei mai talentaţi fotbalişti ai sibienilor şi-au pierdut viaţa: Bogdan Bănuţă şi Radu Gabriel Năstase.
Marian Mărgărit, unul dintre supravieţuitorii tragicului accident, a povestit, pentru turnulsfatului.ro, clipele de groază pe­trecute în autocar: „Orice amintire de acolo doare. Au murit doi colegi... Erau tineri şi nici nu au putut să-şi trăiască viaţa. Eu mă aflam în faţă şi, la un moment dat, am auzit că cineva striga: Ţineţi-vă de scaun! Am avut un mare noroc, eu şi Luci Cotora. Deasupra era acea trapă, şi cînd s-a lăsat maşina într-o parte, a ras capul acelei turele şi pe acolo am fost proiectat afară. Abia cînd ne-am întors spre maşină, buimăciţi de cap, atunci am văzut nenorocirea. Bănuţă era pe sub maşină, i se ve­dea numai bazinul, şi Năstase era cu un cauciuc de acela mare presat pe piept. Se auzeau ţipete peste tot. Se urla! Eram nebuni. Norocul meu a fost că, cum maşina s-a lăsat pe o parte, ducîndu-se lateral 10 metri, copacii au ras turela de la aerisire, dacă nu dădeam cu capul şi puteam să am şi eu un sfîrşit tragic“, îşi aminteşte Marian Mărgărit, unul dintre jucătorii Interului, care se aflau în autocar. Timp de 3-4 luni de la acel moment fatidic îi treceau prin minte frînturi din acel episod, tatuat pe suflet pentru toată viaţă. Cu feţele împietrite ale colegilor, cu lacrimile care secau şi cu amintirea unor colegi alături de care au trimis mingi peste apărări întregi: „Traumele au rămas o perioadă de timp, mereu ne stătea gîndul acolo. 3-4 luni ne tot gîndeam pe unde am ieşit fiecare şi la cum s-a răsturnat maşina“.

„Ne-am lovit de un cap de pod“

Echipa plecase spre Bistriţa în jurul prînzului, a doua zi avea meci cu Gloria. Pentru această deplasare, şoferul de casă al echipei avea permisul suspendat, iar echipa a făcut deplasarea cu un şofer ieşit la pensie. Tragedia a avut loc între Sibiu şi Mediaş, în Şeica Mare. Afară era o vreme mohorîtă, iar carosabilul era ud. „Ploua, s-a intrat într-o curbă, în derapaj, şi ne-am lovit de un cap de pod. Norocul meu a fost că am stat la mijlocul autocarului, că dacă eram în faţă sau în spate eram lovit rău. În spate doi morţi, Cotora a ieşit prin parbriz“, a spus Mărgărit, pentru turnulsfatului.ro. 

M.Duinea      


Vizualizari: 965

Comentarii (3)
21-04-2017 18:35
 
Dacă la atât se reduc amintirile celui care a făcut comentariul cu „flegma” despre cineva care a pierit în mod tragic...
Vizitator
 
Un cititor
20-04-2017 09:39
 
Este bine că v-ați adus aminte de numele acestui mare fotbalist, care a îmbrăcat ani buni tricolul lui FC Argeș. Era un mare talent și adeseori a fost comparat chiar cu Hagi. Jean Bănuță ar fi putut fi apoi un bun antrenor la Pitești, dacă ar fi rămas în lumea fotbalului. N-a fost să fie. Timpul n-a avut răbdare cu el! Odihnească-se-n pace!
Vizitator
 
Un cititor
20-04-2017 09:20
 
Amintiri,tupeist,in 88 fc arges _ steaua,hagi mare jucator,banuta ii trage o flegma tareee,amintiriiii
Vizitator
 
Zoroo

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved