Zilele de 9 şi 10 Mai, la fel de importante
miercuri, 10 mai 2017

Carol I, actor principal în dobîndirea independenţei

Zilele de 9 şi 10 Mai, la fel de importante

 

România pare că ar avea două zile în care îşi sărbătoreşte independenţa: 9 mai (ziua impusă mai mult în perioada comunistă) şi 10 mai - care coincidea şi cu Ziua Monarhiei. Am discutat despre relaţia între cele două momente şi despre rolul monarhului Carol I în realizarea obiectivului naţional cu dr George Ungureanu, lector la Universitatea Piteşti, specializarea Istorie.    

l Ce oprea România să încerce dobîndirea independenţei şi mai devreme?
- Aici au fost mai mulţi factori. Se făcuseră cîţiva paşi serioşi îna­inte spre independenţă. De la pacea de la Adrianopol din 1829 şi apoi de la Regulamentele Organice, se desfiinţaseră raialele, se desfiinţase monopolul comercial otoman, scăzuse foarte mult tributul. Dar unul din motivele pentru care nu s-a luptat la fel şi înainte era că, pentru Principatele Române, şi din punctul de vedere al revoluţionarilor paşoptişti şi al clasei politice post-paşoptiste, ţarismul a fost socotit un inamic mai periculos decît Imperiul otoman - oricum în agonie. Otomanii aveau o oarecare toleranţă, ne mai înţelegeam cu ei: mai un peşcheş, mai o negociere... În schimb, cu ţariştii era foarte greu să te înţelegi. Dovadă faptul că, dintre toţi românii aflaţi sub ocupaţii străine, cei din Basarabia şi de peste Nistru au dus-o cel mai rău din punct de vedere şi economic şi cultural - politic nu mai vorbim.  
l Venirea lui Carol a creat condiţii mai favorabile pentru rezistenţa în faţa turcilor?
- Dar pînă să ajungem la independenţă a trebuit înfăptuită şi consolidată unirea principatelor. Or, prin venirea domnului străin şi adoptarea constituţiei de la 1866, problema despărţirii celor două foste principate, anterior ţări separate, a fost definitiv închisă. Fiindcă pînă atunci mai existau incertitudini: marile puteri au recunoscut unirea sub domnia lui Cuza, dar ce avea să se întîmple cînd nu va mai fi Cuza? Nu cumva se rupe unirea? Uite că nu s-a rupt, chiar dacă au fost cîteva săptămîni mai dramatice, imediat după înlăturarea lui Cuza, pînă să vină Carol: au şi fost mişcări separatiste la Iaşi, impulsionate din afară ş.a.m.d. Unirea şi independenţa erau paşi în logica afirmării naţiunii române, obiective ale programului naţional românesc.
l Totuşi, Principatele au reuşit şi singure, o perioadă...
- Dacă principatele rămîneau separate, ar fi fost mai uşor de supus unor dominaţii străine: fie anexare directă, fie altă formă de dominaţie. Sînt mai multe posibile explicaţii în ce priveşte întrebarea: De ce nu au cucerit turcii Ţările Române? Răspunsul lui P.P. Panaitescu din 1944 se referă la două raţiuni. Întîi, pentru că direcţia principală a înaintării otomane trecea prin Sofia, Belgrad, Budapesta şi de acolo spre Viena şi centrul Europei, deci noi eram cumva pe lîngă acest ax. Apoi, ei aveau un mod extensiv, nu intensiv de a exploata provinciile: nu pînă la epuizarea resurselor. Prin haraci (tribut) şi alte forme de exploatare economică, ei au avut beneficii mai mari pe termen lung decît dacă le-ar fi ocupat pur şi simplu. Dacă le-ar fi ocupat pur şi simplu, ar fi fost 20-30 de ani de jaf asupra lor, după care n-ar mai fi rămas mare lucru de luat. Ei voiau să mai rămînă şi pentru viitor.
l Del Chiaro, secretarul lui Brîncoveanu, spunea totuşi că am devenit vasali din comoditate şi că am fi putut lepăda jugul oricînd, dacă ţineam neapărat...
- Nu puteam face asta chiar oricînd. Există circumstanţe mai favorabile şi mai puţin favorabile. Atunci cînd otomanii erau prinşi în lupte cu perşii, în Asia, sau în Europa, cu habsburgii, ulterior cu Rusia ţaristă, ar fi putut fi, într-adevăr, circumstanţe favorabile pentru noi, dar, cînd rămîne o singură putere sau cînd se înţeleg puterile între ele, ţările mici au o soartă destul de grea şi de nefericită. Şansa ţărilor mici sînt doar neînţelegerile între marile puteri.
l Iniţial, Anglia n-a fost de acord, şi nici Franţa n-a fost încîntată de declaraţia noastră. E pentru că ţările mari au o tendinţă de schematizare şi de filtrare a actorilor independenţi?
- A fost o anumită reticenţă. pentru că Ţările Române erau, de la 1856, sub garanţia colectivă a celor 7 mari puteri. Or, noi, proclamîndu-ne independenţa, am săvîrşit un gest unilateral, deci nu am mai ţinut cont de protecţia lor, iar anumiţi factori de decizie s-au simţit ofensaţi de acest lucru. Dar ulterior şi Marea Britanie şi Franţa au recunoscut necesitatea existenţei unui stat românesc la gurile Dunării, fie şi cu rol de tampon între Rusia, Austro-Ungaria şi statele balcanice.
l În declanşarea războiului a contat şi statutul celui care ne era monarh?
- Într-adevăr, pentru un occidental de viţă nobilă ajuns pe tronul României, nu era foarte onorant să fie supusul sultanului. De altfel, au fost şi oameni care îl sfătuiseră în 1866 să nu accepte tronul Principatelor Române, spunîndu-i fie lucruri eronate despre Ţările Ro­mâ­ne (că ar fi locuite în mare parte de locuitori musulmani sau islamizaţi), fie că va trebui să sărute papucul sultanului - o serie întreagă de lucruri ce nu îşi aveau corespondent 100% în realitate, dar care aveau un anumit sîmbure de adevăr, în sensul că eram dependenţi de Imperiul Otoman.
l Dacă ar fi rămas pe tron, Cuza ne-ar fi putut duce în acel punct?
- Nu putem şti, dar, oricum, Cuza se izolase şi pe scena politică internă şi chiar pe plan internaţional. Iar marile lui reforme, deşi au avut impact pozitiv pe ansamblu şi pe termen lung, pe moment provocaseră anumite dezechilibre şi fracturi în societate. Pînă la împărţirea pămîntului conform Legii rurale, au fost multe neînţelegeri între boieri şi ţărani, multe pămînturi au rămas nelucrate, iar ţara a rămas privată de o parte din pricipala ei sursă de venit. A fost şi o criză economică.

Cuza a pregătit terenul

l Cît de importante au fost totuşi reformele lui, pentru Războiul de Independenţă?
- Cel mai bun răspuns îl dă Cuza însuşi, care, în Proclamaţia către săteni din august 1864, le spune: „De acum aveţi şi voi o patrie de iubit şi apărat“. Prin acest act al împroprietăririi, el voia să-i cointereseze pe ţărani în efortul de apărare a suveranităţii - în viitor, chiar dacă nu se spunea explicit, şi de dobîndire a independenţei. Pentru ţăranul român, patria înseamnă în primul rînd casa, familia, bucata lui de pămînt. Or, asta categoric că a impulsionat. Cuza le-a dat  pămînt în 1864, dar a du­rat pînă s-a pus în aplicare, fiindcă nu erau suficienţi ingineri topografi care să facă măsurătorile, operaţiunile tehnice. Ulterior, situaţia s-a repetat, pentru că interveniseră alţi factori şi se complicase problema din nou. Dar atunci, în 1877, problema ţărănească încă nu era atît de acută.
l A fost mai importantă declaraţia din parlament, pe 9 mai, sau legalizarea de către principe, pe 10 mai?
- După declaraţie, a fost votată şi o moţiune, ceea ce e deja altceva. Principele avea şi el dreptul de veto absolut, conform Constituţiei din 1866. Fiecare din cele două date îşi are importanţa ei şi nu e corect să o opunem pe una celeilalte. Iar conjunctura internaţională a fost şi ea de aşa natură încît le-a permis oamenilor politici să deruleze lucrurile astfel ca proclamarea independenţei să aibă loc în imediata apropiere, dacă nu chiar în ziua de 10 mai.
l Cît a contat figura lui Carol în timpul războiului, inclusiv ca militar? Ar fi putut un domnitor român să se impună în acea conjunctură?
- Asta ţine de domeniul contrafactualului, dar ştiu sigur că a contat prezenţa lui Carol. Chiar şi pentru înzestrarea armatei române, cît s-a putut face în momentul respectiv, trebuia să ai un partener care să-ţi vîndă. Cînd e vorba de armament, poţi să ai toţi banii din lume, dar e important să găseşti pe cineva care să-ţi acorde această încredere. Noi am cumpărat tunuri nemţeşti - Krupp. Apoi, faptul că i s-a încredinţat comanda trupelor ruso-române de la Plevna şi şi-a dus misiunea la bun sfîrşit spune destul despre calităţile lui. Atunci a fost şi un dialog între ruşi şi români, cînd s-a pus problema unificării deciziei la Plevna, iar conducătorii ruşi au spus: „Dumneavoastră sînteţi principe, nu puteţi lupta sub comanda unui general rus“. La care Carol a replicat: „Da, dar cîţiva generali ruşi pot să lupte sub comanda mea“ - a dovedit prezenţă de spirit şi încredere în sine şi în ţara care îl adoptase. Şi, într-adevăr, generalul Zotov a luptat sub comanda lui.
l S-a văzut rolul lui şi în etapa diplomatică a obţinerii independenţei - pînă la încoronarea ca rege pe 10 mai 1881?
- El a ajutat la prezervarea independenţei cîştigate în luptă. Nu ştiu cum ar fi făcut altcineva, dacă ar fi fost în postura asta. Dar el, fiind un principe de viţă nobilă occidentală, avea mai multe uşi deschise la cancelariile din vestul Europei. Ne-a ajutat şi prin fermitatea pe care a dovedit-o în faţa pretenţiilor ruseşti, cînd a mobilizat armata în Oltenia şi vestul Munteniei şi a răspuns remarcilor arogante din partea comandanţilor ruşi, spunînd că „o armată care a cucerit Plevna poate fi înfrîntă, dar nu dezarmată“. Această atitudine a sa a contribuit la recunoaşterea internaţională a independenţei de stat, fiindcă, practic, marile puteri occidentale au văzut atunci că au pe cine sprijini.
l Prezenţa ulterioară în aşa-zi­sul „cordon sanitar“ de separaţie între forţele regionale a avut vreo legătură cu evenimentele legate de obţinerea independenţei?
- Acest lucru a fost în perioada interbelică, pentru că, într-adevăr, după experienţa politico-diplomatică şi militară cu Rusia de la 1878, se explicau suspiciunile oamenilor politici români faţă de această ţară şi faptul că au căutat sprijin în altă parte.
Călin Popescu

Vizualizari: 4194

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved