Nemţii au mers la rromii din Păuleasca
duminică, 16 iulie 2017

Delegaţie din Munchen, la Prefectură

Nemţii au mers la rromii din Păuleasca

 

Ieri, la Prefectura Argeş a sosit o delegaţie formată din 26 de membri, dintre care au făcut parte reprezentanţi ai unor formaţiuni politice, ONG-uri din domeniul muncii şi protecţiei so­ciale, instituţii şi autorităţi publice locale din oraşul Munchen, din Germania.   


A fost o vizită cu caracter informativ, ce îşi propune cunoaşterea aplicată a contextului socio-economic din care provin românii de etnie rromă, care migrează în Germania, în Munchen, în căutarea unor condiţii mai bune de trai. Se caută soluţii pe termen lung în vederea pre­venirii emigrării în masă din ca­uza sărăciei şi lipsei de perspectivă. În cadrul vizitei s-a discutat cu reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale care desfăşoară activităţi referitor la îmbunătăţirea standardelor de viaţă a comunităţilor defavorizate şi au mers la comunităţile de rromi din satul Păuleasca, din comuna Miceşti. Comunităţile de rromi se confruntă, în general, cu probleme precum şomajul şi lipsa oportunităţilor de angajare, nivelul scăzut de educaţie, probleme de sănătate şi acces redus la servicii medicale, locuirea în condiţii precare, grad ridicat de sărăcie şi, nu în ultimul rînd, existenţa unei mentalităţi specifice. Problema integrării rromilor este nu numai o problemă naţională, ci şi una europeană, care implică o responsabilitate comună atît pentru fiecare stat membru, cît şi pentru Uniunea Europeană, în acord cu moto-ul acesteia, „Unitate în Diversitate“, repetat  de multe ori cu ocazia Zilei Europei.
Antonela Roşu

Vizualizari: 7055

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved