Şerban Valeca, întîlnire cu ambasadorul SUA
joi, 11 mai 2017

 

Şerban Valeca, întîlnire cu ambasadorul SUA


Şerban Valeca, ministrul Cercetării şi Inovării, s-a întîlnit zilele trecute cu Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Au fost luate în discuţie mai multe aspecte care privesc colaborarea în acest domeniu dintre cele două state.     

În cadrul acestei întîlniri, care a avut drept scop discutarea posibilităţilor de intensificare a cooperării ştiinţifice între cele două ţări, Şerban Valeca a evidenţiat cele trei mari proiecte de infrastructură de cercetare pan-europeană, ELI-NP, DANUBIUS-RI şi ALFRED. Un alt subiect important care a fost discutat a fost cel legat de actualizarea Acordului dintre guvernele SUA şi României. Prin acesta, se încurajează cooperarea ştiinţifică între instituţii din aceste ţări. Nu a fost omisă nici o potenţială cooperare între organizaţii de cercetare româneşti şi americane în baza unui memorandum ce ar putea fi încheiat între Ministerul Cercetării si Inovării şi Departamentul de Energie al SUA, în baza unor proiecte concrete de cercetare ce vor fi identificate de organizaţii de cercetare din România şi acceptate de partea americană. Ambasadorul Klemm a reiterat bazele solide pe care se poate derula cooperarea în domeniul cercetării, în cadrul general al Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, reprezentanţi ai NSF (National Science Foundation) şi NIH (National Institute of Health) avînd intenţia de a face vizite în România pentru identificarea domeniilor concrete de cooperare între comunităţile de cercetare din SUA şi România, altele decît cele trei mari infrastructuri de cercetare ştiinţifică ce sînt apreciate ca importante de ambele părţi. Au fost clarificate, de asemenea, şi necesităţile de cooperare în domeniul energiei, respectiv, reactoare nucleare de generaţie IV.
A.Roşu

Vizualizari: 3544

Comentarii (1)
Scris de Mihaela in 12-05-2017 12:59 - Vizitator
 
 
Nu va trece mult timp când ambasadorul isi va da seama cu cine a stat de vorba si ca si-a pierdut timpul degeaba. Acest vanator de sinecuri crede ca nu-l stie lumea de cate "talente" are.
 

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved