Alte ştiri pe scurt
marţi, 16 mai 2017

Alte ştiri pe scurt

 

 22 de permise, reţinute

În ultimele 24 de ore, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducă­torilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În urma abaterilor constatate, au fost date 213 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 61.142 de lei, şi au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 22 de permise de conducere. De asemenea, au fost retrase şapte certificate de înmatriculare.

Prins băut la volan

Oamenii legii de la Secţia de Poliţie Rurală din Stîlpeni l-au prins băut la volan pe Petre Lucian C., în vîrstă de 31 de ani, din comuna Stîlpeni. El s-a urcat la volanul maşinii după ce consumase băuturi alcoolice, avînd o concentraţie de 0,91 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Mioveni, pentru recoltarea de probe biologice de sînge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Vă reamintim că, pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sînge se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.

 Conducea cu permisul suspendat

Poliţişti din cadrul Formaţiunii Rutiere Costeşti l-au prins pe Georgian Adrian T., în vîrstă de 32 de ani, din comuna Slătioara, judeţul Olt, în timp ce conducea o maşină, avînd suspendat permisul de conducere. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la şase luni la trei ani sau amendă.

Firmă amendată

Oamenii legii de la Poliţia Municipiului Curtea de Argeş au făcut un control la o societate comercială din Curtea de Argeş, unde au constatat faptul că societatea îşi desfăşura activitatea fără a avea autorizaţie de funcţionare, motiv pentru care s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a acesteia cu amendă de 2.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990, şi totodată, s-a dispus confiscarea sumei de 1.026 de lei, bani din vînzări găsiţi în casa de marcat, precum şi a mai multor sticle cu băuturi alcoolice şi nonalcoolice în valoare de aproximativ 7.500 de lei.

 Puneau în pericol trecătorii

Un echipaj de urgenţă de la Detaşamentul de Pompieri din Mioveni a fost solicitat, în oraşul Mioveni, pe strada Ion Pilat. La adresa indicată, pompierii au dat jos anumite elemente de construcţie de pe faţada casei scării unui bloc, care se desprindeau şi puneau în pericol siguranţa oamenilor care treceau prin respectiva zonă.

Bărbat de 61 de ani, găsit mort

Sîmbătă după-amiază, un echipaj cu ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri din Piteşti a fost solicitat în municipiul Curtea de Argeş, pe strada Vlad Ţepeş. La faţa locului au găsit un bărbat, în vîrstă de 61 de ani, decedat. Nu a mai fost nevoie de efectuarea manevrelor de resuscitare. 

Femeie în stop cardio-respirator

Echipajele SMURD au intervenit la 36 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 6 dintre ele s-a deplasat şi echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Astfel, duminică dimineaţă, un echipaj cu ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri din Piteşti a plecat spre comuna Băbana, să acorde primul ajutor unei femei în vîrstă de 57 de ani, care se afla în stop cardio-respirator. Deşi s-au efectuat manevrele de resuscitare, nu s-a ajuns la nici un rezultat, iar femeia a fost declarată decedată.    

Minor prins pe moped fără permis 

Un băiat în vîrstă de 16 ani, din Săpata, a fost prins de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Argeş conducînd un moped fără a avea permis. Băiatul mergea cu mopedul pe DC 153. Pentru acest lucru, pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Acest lucru se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.     

 Grupaj de A.Roşu 


Vizualizari: 502

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved