Frătică, condamnat!
miercuri, 17 mai 2017

Viceprimarul comunei Bradu,

Frătică, condamnat!

 

Florin Frătică a pierdut dreptul de a ocupa funcţia de viceprimar în cadrul Primăriei Bradu, după ce Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat la un an cu suspendare în dosarul de conflict de interese. Acesta este zvonul care a circulat ieri prin urbe, numai că, citind cu atenţie sentinţa, este posibil ca Frătică să rămînă în funcţie pînă la finalul mandatului. Sentinţa este definitivă şi executorie, astfel că cel care se află de multă vreme în război cu actualul primar pentru fotoliul din administraţia locală va trebui să ţină cont de ce spune legea.   

Pe vremea cînd ţinea frîiele comunei Bradu, în calitate de primar, Florin Frătică, cunoscut ca om de afaceri pînă să devină edil, nu a renunţat definitiv la societatea pe care o deţinea în asociaţie cu un vîlcean, ci a trecut firma HCF Prodcom Intermed SRL pe numele tatălui său.  Între 2008 şi 2011, cînd Frătică era primar, el a acordat nici mai mult, nici mai puţin de 22 de contracte, prelungite cu trei acte adiţionale, societăţii părintelui său. A stat apoi o vreme la „Beciul Domnesc“, avîndu-i colegi de celulă pe primarul Mazăre şi pe alţii. Deşi a cerut unele expertize, acestea i-au fost respinse. Frătică i-a chemat ca martori în proces tocmai pe fostul lui asociat şi pe un altul care era asociat la HCF Prodcom Intermed SRL  cu tatăl primarului comunei Bradu. În iunie 2016, Judecătoria Piteşti l-a condamnat pe Florin Frătică la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare. În plus, domnul primar era trimis la munca de jos, fiind obligat prin sentinţă să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Muzeului Judeţean Argeş sau al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş. Mai mult, instanţa îl obliga pe edil să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Argeş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Lovitura de graţie a fost dată tot în acea sentinţă, în care lui Florin Frătică i se interzicea să deţină o funcţie publică, deci nu mai putea fi primar sau viceprimar. Sentinţa nu era definitivă, de aceea, a fost atacată.

Un an cu suspendare

Curtea de Apel Piteşti a dat hotărîrea definitivă, luni, după ce a judecat apelul. Pedeapsa actualului viceprimar Frătică a fost redusă de la un an şi 6 luni la un an, fiind fixat un termen de supraveghere de un an. Aşa cum era de aşteptat, fiind judecat pentru conflict de interese, judecătorii i-au interzis dreptul de a fi ales într-o funcţie publică sau de a deţine o funcţie publică, numai că, primind o pedeapsă cu suspendare, şi această interdicţie se suspendă pe o perioadă de 3 ani, ceea ce înseamnă că Frătică ar putea rămîne vice­primar. „În temeiul art. 71 Cod penal anterior interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a şi lit. b) Cod penal anterior, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare“, se precizează în hotărîrea Curţii de Apel, care a bulversat administraţia locală. Ieri, nici la Prefectură nu se ştia exact dacă Frătică pierde funcţia, din cauză că hotărîrea nu fusese transmisă oficial. „Aşteptăm să ni se transmită hotărîrea şi apoi vedem. Trebuie să vedem articolele, să le transmitem colegilor jurişti, să le corelăm şi apoi stabilim ce trebuie fă­cut. Nu avem nevoie de motive, fiind definitivă, ci doar de hotărîre. Probabil că va fi trimisă la Primăria Bradu“, declara prefectul Emilian Dragnea cu privire la decizie.
M.Sandu

Vizualizari: 2336

Comentarii (4)
18-05-2017 10:27
 
Ce ciudat ! S-a schimbat scara valorilor!Sa nu mai existe niciun bradean onest si dibace care sa fie ales in fruntea comunei Bradu ? Cum sa fie cu putinta ca in fruntea acestei urbe sa fie alesi doar condamnati?
Vizitator
 
paradox
17-05-2017 14:38
 
:cry
Vizitator
 
Mihai
17-05-2017 14:39
 
Cand e vorba sa dea o hotarare de suspendare a unui primar, prefectul se face ca asteapta hartia de la judecatorie si sfatul juristilor lui. 
Cand a fost vorba sa anuleze suspendarea unor primari din acelasi partid, a dat hotarare imediat ce s-a auzit in presa de hotararea judecatoreasca, motivand ca anularea suspendarii \'este de notorietate publica\' 
 
Prefectul intoarece legea cum ii convine.
Vizitator
 
prefectul si legea
17-05-2017 14:38
 
Un om care nu vrea sa colaboreze cu nimeni numai pentru interesul lui . :grin :grin :grin
Vizitator
 
Bradul...

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved