Nu mai aruncaţi inhalatoarele folosite!
sâmbătă, 16 septembrie 2017

Program de colectare în farmacii

Nu mai aruncaţi inhalatoarele folosite!

 

Argeşenii care suferă de boli respiratorii şi folosesc inhalatoare nu mai trebuie să le arunce după folosire, ci să le aducă în punctele de colectare din farmacii, punîndu-le în recipientele special amplasate aici. Programul a început ieri şi este unic în România. El reprezintă o iniţiativă de responsabilitate faţă de mediu, inhalatoarele fiind foarte toxice.    

A fost lansat la nivel naţional primul proiect de colectare a inhalatoarelor folosite direct de la pacienţi, cu scopul de a reduce emisiile cu efect de seră şi amprenta de carbon, de a limita acumulările de deşeuri şi de a proteja sănătatea populaţiei, prin evitarea contaminării solului cu potenţiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator. Programul se desfăşoară în parteneriat cu Societatea Română de Pneumologie, Colegiul Farmaciştilor, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta. Începînd din mai şi pînă în decembrie 2017 inclusiv, puteţi aduce inhalatoarele folosite sau expirate, de orice tip sau marcă, în punctele de colectare din farmaciile menţionate. Deşeurile colectate sînt eliminate ulterior printr-un proces de incinerare ecologică, prin intermediul unei companii specializate în managementul deşeurilor medicale. De asemenea, programul atrage atenţia asupra impactului de mediu al acestor deşeuri, foarte toxice. Astfel, doar şase inhalatoare folosite şi aruncate la gunoi generează aceeaşi amprentă de carbon ca o maşină condusă în jurul lumii. Programul Colectăm inhalatoare a fost derulat în faza-pilot în 2013 - 2014, timp de şase luni, doar în Bucureşti. În România, dacă fiecare pacient cu boli respiratorii ar duce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 de tone de CO2, într-un an. Prin incinerarea lor, impactul de mediu (amprenta de CO2e) provocat dacă acestea ar fi aruncate în natură este redus cu 99%. Proiectul are loc la nivel global sub numele Complete the Cycle în peste 13 ţări, printre care Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Cehia, Ungaria, Chile, Australia, Spania, Grecia şi România. Lista completă a farmaciilor este disponibilă pe www.colectaminhalatoare.gsk.ro.
A. Roşu

Vizualizari: 4954

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved