Ludovic Orban susţine candidaţii la primărie
luni, 22 mai 2017

Prezent la depunerea candidaturilor la Valea Danului şi Domneşti,

Ludovic Orban susţine candidaţii la primărie

 

Sîmbătă, Ludovic Orban, candidat la preşedinţia Partidului Naţional Liberal, s-a aflat la Piteşti pentru a fi alături de cei care şi-au depus candidaturile pentru funcţia de primar, în comunele Valea Danului şi Domneşti, pentru alegerile locale care vor avea loc pe 11 iunie 2017. Alături de el s-a aflat Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş şi noua echipă a partidului.    

 După ce au fost prezenţi la depunerea candidaturii lui Vasile Pre­da, candidat la Primăria Valea Da­­nului, cu toţii au mers la Domneşti, unde liberalul Gabriel Crăciun şi-a depus şi el candidatura pentru funcţia de primar.

 PNL are un cuvînt greu de spus

„De PNL Argeş mă leagă prietenii vechi şi am vrut să fiu alături de domnul Preda, candidatul nostru la funcţia de primar, mai ales pentru a-i mulţumi personal, pentru rezistenţa şi loialitatatea de care a dat dovadă faţă de partidul nostru. Acesta este PNL, un partid în care oamenii vin din convingere, din loialitate şi cu dorinţa de a demonstra că partidul are şi va avea un cuvînt greu de spus în această ţară. Românii în general, dar şi toţi reprezentanţii clasei politice româneşti trebuie să fie siguri că liberalii nu vor renunţa la ideile şi principiile lor. Aici, în Argeş, am convingerea că noua echipă va demonstra forţă şi verticalitate, indiferent de încercările la care vor fi supuşi“, a menţionat Ludovic Orban. La rîndul său, Adrian Miuţescu a spus: „Ca preşedinte al PNL Argeş, mulţumesc celor doi liberali care vor candida la funcţiile de primar pentru Valea Danului şi Domneşti. Au intrat în a­ceastă luptă care nu va fi deloc uşoară, dar sînt sigur că vor reuşi. Mă bucur că am putut demonstra astăzi că sîntem o echipă puternică şi îi mulţumesc în mod deosebit, lui Ludovic Orban pentru prezenţa sa alături de noi!“. După depunerea candidaturilor, liberalii argeşeni, împreună cu Ludovic Orban, au mers în comuna Valea Iaşului, unde s-au întîlnit cu primarul Nicolae Barbu, care a sărbătorit ieri Ziua Comunei. Ludovic Orban a spus că va fi prezent şi la evenimentul care se va desfăşura la Vila Florica, pe 24 mai, cînd se vor sărbători 142 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.
 Antonela Roşu

Vizualizari: 3222

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved