Finanţare de maximum 200.000 lei
marţi, 01 august 2017

Prin Programul Start-up Nation România,

Finanţare de maximum 200.000 lei

 

Ieri, a avut loc la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş un workshop cu tema Finanţări prin Fonduri Europene pentru Start-up-uri şi IMM-uri, susţinut de Lucas Consulting Partner Services.


În cadrul evenimentului, la care participarea a fost gratuită, au fost prezentate mai multe programe de finanţare, accentul fiind pus pe Programele Start-up Nation România, pînă la suma de maximum 200.000 lei pentru un beneficiar, şi pe microindustrializare, cu finanţări de pînă la maximum 450.000 lei pentru un beneficiar.

 Hotărîrile arbitrale, definitive şi obligatorii

De asemenea, această întîlnire a fost şi un bun prilej pentru a se prezenta aspectele de bază ale activităţii de arbitraj comercial. Subiectul a fost prezentat de Floriniţa Ciorăscu, preşedinte al Curţii de Arbitraj de pe lîngă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Ar­geş. Soluţionarea litigiilor aparţine exclusiv Tribunalului Arbitral, format din unul sau mai mulţi arbitri, investiţi de părţi. Totul este confidenţial, lipseşte tensiunea din tribunale, iar la final, de cele mai multe ori, părţile reiau raporturile comerciale. Hotărîrile arbitrale au aceeaşi valoare ca şi hotărîrile pronunţate de instanţele de judecată statale, fiind definitive şi obligatorii pentru părţi şi avînd o largă recunoaştere internaţională.
Antonela Roşu  Foto: Ion Tudor

Vizualizari: 2573

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved