Examen de promovare în grad superior
marţi, 01 august 2017

Şansă pentru funcţionarii publici din primărie

Examen de promovare în grad superior

 

Funcţionarii publici din cadrul Primăriei Piteşti, care vor să deţină o funcţie mai mare decît actuala şi mai bine plătită, pot participa la un examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut de aceştia în prezent.      

Există şi cîteva condiţii pe care aceştia trebuie să le îndeplinească pentru a putea lua parte la acest examen. Ei trebuie să aibă cel puţin trei ani vechime în gradul profesional al funcţiei publice din care promovează, să fi obţinut cel puţin calificativul „Bine“ la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii doi ani calendaristici şi să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată. Probele de examen au loc la Primăria Piteşti. Pe 3 iulie, la ora 12.00, va fi susţinută proba scrisă, iar pe 10 iulie, tot la ora 12.00, are loc interviul. Cei interesaţi pot obţine relaţii suplimentare la Biroul Management Resurse Umane. Dosarele pentru participarea la examen trebuie să cuprindă următoarele documente: formular de înscriere la examen, adeverinţă eliberată de Biroul Management Resurse Umane în vederea atestării vechimii în grad profesional şi copii ale rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individu­ale din ultimii doi ani, respectiv din anul 2015 şi anul 2016. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 21 iunie 2017.
A.Roşu

Vizualizari: 9452

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved