
Tehnicianul grupării din Trivale a ţinut să vadă care este potenţialul fiecărui jucător şi a împărţit lotul în două echipe, dînd şansă astfel tuturor fotbaliştilor să arate ce pot. Primul mitan a fost dominat aproape în totalitate de gazde, care au marcat de două ori, prin Neicuţescu şi Bîtfoi, în urma unor greşeli mari făcute de fundaşii
alb-violeţi. Cea de-a doua parte a întîlnirii a fost mai echilibrată, iar în unele momente, piteştenii au fost cei care au dictat ritmul. Dîmboviţenii au marcat al treilea gol la zece minute după pauză, prin Vătavu, după ce defensiva argeşeană nu a putut să îndepărteze o minge din propriul careu. Argeşenii au dat semne de revenire după pauză, cînd Iordan Eftimie a operat mai multe schimbări în echipă.
Alb-violeţii au redus din handicap prin Vişa şi au mai irosit încă trei-patru ocazii de a reduce din diferenţă. Aproape de gol au fost Costin Stoica, Tofan, Cătălin Barbu, David şi Căpăţînă, însă, de fiecare dată, fundaşii şi portarul Chindiei s-au opus. Pentru tîrgovişteni, întîlnirea cu argeşenii a fost al cincilea meci de verificare din această vară, în timp ce pentru echipa din Trivale a fost doar al treilea test din această perioadă precompetiţională şi primul cu o formaţie de Liga a II-a. Eşecul cu Chindia nu trebuie să fie un capăt de ţară pentru argeşeni, care trebuie să înveţe din greşelile făcute. Staff-ul tehnic trebuie să corecteze şi să elimine cît mai repede aceste nesincronizări între compartimente, iar la startul noului sezon, echipa să fie la potenţial maxim.
Chindia Tîrgovişte: Meilă - Martac, Ciobotariu, Vătavu, Dumitraşcu - Honciu, L. Mihai, Stoica - Neicuţescu, Bîtfoi, Cherchez. După pauză au mai intrat I. Popescu, Aioani - Ispas, Ioniţă, Cornea, Matei, Pencea, Şerban, Nisipeanu, Neguţ, Grigore, Acasandrei. Antrenor: Nicu Croitoru.
FC Argeş: O. Popescu - Torişte, Cotigă, Deaconescu, Şerbănică - Panait, Şerban, Alin Popa, Cruceru - Năstăsie, Nilă. După pauză au mai intrat Grecu, Vişa, Cătălin Stan, David, Tofan, Stoica, Oancea, Căpăţînă, Vlad Vlăduţ, Cătălin Barbu, Mihăiescu şi Voinescu. Antrenor: Iordan Eftimie.