Expoziţie de pictură la Spitalul de Pediatrie
vineri, 11 august 2017

Peste 100 de picturi şi desene

Expoziţie de pictură la Spitalul de Pediatrie

 

La Spitalul de Pediatrie din Piteşti, puteţi vedea o expoziţie permanentă, organizată de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii - Goleşti. Sînt expuse aici picturi din 33 de ţări. Este vorba despre expoziţia intitulată „Imaginea culturilor tradiţionale în lume, în viziunea copiilor“.  

În anul 2010, colectivul ştiinţific al Muzeului Goleşti, în colaborare cu pictoriţa Elena Stoica, coordonatoarea cercului de pictură „Culoare şi vis“ din Corbeni, au pus bazele unui concurs internaţional de pictură cu tematică etnografică pentru copii şi tineri, din lumea întreagă. Competiţia a devenit o manifestare constantă a Muzeului de la Goleşti, a generat noi ediţii anuale, cu teme diverse şi a adus, în competiţie, peste 6.000 de picturi, din 41 de ţări. Anul acesta, la Muzeul Goleşti, au ajuns peste 1.000 de picturi din 33 de ţări. Vernisajul expoziţiei, ce are ca temă „Podoabe de cap din ţara mea“, va avea loc pe 25 august. Reprezentanţii Muzeului Goleşti vor ca prin această expoziţie să aducă lumină, bucurie şi speranţă în sufletul micuţilor, permiţîndu-le, prin intermediul a peste 100 de picturi şi desene, de o deosebită valoare artistică, să călătorească, pe aripile imaginaţiei, de-a lungul întregului glob pămîntesc.
A.Roşu

Vizualizari: 3038

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved