Alte ştiri pe scurt
sâmbătă, 12 august 2017

Alte ştiri pe scurt

 

Interdicţii pe DN 7, pînă pe 15 august 

Pînă pe 15 august, circulaţia vehiculelor, altele decît cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe mai multe tronsoane de drumuri din ţară. Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi este valabil şi în Argeş, pentru DN 7, pe ruta Piteşti - Rîmnicu Vîlcea. Au interzis maşinile cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.    

Între 12 - 15 august, autobuzele circulă mai rar

În perioada 12 - 15 august, societatea Publitrans a anunţat că circulaţia autobuzelor în Piteşti se va desfăşura după un program specific unor zile de sărbătoare. Astfel, autobuzele vor trece prin staţii la intervale de succedare cuprinse între 10 şi 30 minute. Pe 12, 13 şi 15 august, vor circula şi autobuzele de pe linia Centru - Cimitir Sf. Gheorghe.

Antonela Roşu    




Program de Sf. Maria, la Mioveni

Guvernul a stabilit ca ziua de luni, 14 august, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, pentru a face le­gătură între zilele de week-end şi ziua de 15 august (Adormirea Maicii Domnului), declarată nelucrătoare. Potrivit Codului Muncii, sărbătorile legale sînt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decît cele din weekend, majoritatea asimilate sărbătorilor religioase. Astfel, angajaţii Primăriei Mioveni vor avea parte de două zile libere începînd de luni, 14 august, pînă miercuri, 16 august, cînd îşi vor relua activitatea. La Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Mioveni se va lucra, luni, 14 august, între orele 9.00 şi 13.00, iar marţi, 15 august, angajaţii vor avea liber. De asemenea, Piaţa Agroalimentară Dacia va fi închisă luni şi marţi.   
S.Mihai

Europ’Raid, astăzi, la Piteşti

Aflat la cea de-a IV-a ediţie, prima aventură de raid din Europa se va afla pentru al doilea an consecutiv la Piteşti. Peste 550 de participanţi, majoritatea francezi, vor străbate Europa la bordul a 250 de maşini Peugeot 205. Caravana are un scop caritabil şi va distribui peste 15 tone de material didactic în drumul lor de peste 10.000 de km, care trece prin 20 de ţări. Europ’Raid va ajunge, astăzi, la Piteşti, la ora 19.00, la stadionul Nicolae Dobrin, de unde va pleca spre Cluj Napoca, trecînd prin Transfăgărăşan.

Întrerupere temporară a gazelor

Luni, 14 august, Distrigaz Sud Reţele efectuează lucrări la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale, iar pentru aceasta este necesară sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie. Se va opri alimentarea cu gaze naturale la consumatorii casnici şi agenţii economici pentru modernizarea reţelei de distribuţie în Piteşti, pe strada Henry Coandă, strada Făgăraş, strada Viilor, aleea Parcului, strada Calea Bucureşti (între orele 8.30 şi 15).
Grupaj de Antonela Roşu 

Vizualizari: 2552

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved