Cum i-au furat 8.000 de lei unei femei...
marţi, 12 septembrie 2017

Hoţii acţionează după metode de sezon

Cum i-au furat 8.000 de lei unei femei...

 

Furt spectaculos în comuna Bîrla, vineri, de Sfînta Maria Mică. Hoţii, patru la număr, au acţionat după o metodă adaptată la sezon, dîndu-se drept cumpărători de cereale. Distrăgînd atenţia unei femei de 75 de ani, i-au furat din casă suma de 8.000 de lei. Proprietara nu a fost însă chiar atît de naivă, reuşind să dea poliţiştilor detalii importante despre făptaşi. În 15 minute, indivizii au fost prinşi, fiind arestaţi preventiv.   

Vineri, de Sf. Maria, zi de sărbătoare, în care oamenii de la ţară stau să se odihnească. Profitînd de asta, patru indivizi au început să întrebe din poartă în poartă cine are grîu de vînzare. Tinerii erau cu ochii prin curţile oamenilor şi se opreau la cele ce păreau a aparţine unor oameni înstăriţi. Au ajuns la o femeie în vîrstă de 75 de ani. Doi dintre ei au început să vorbească cu femeia, de producţia din acest an, de preţul grîului şi să negocieze cu bătrîna. Discuţia s-a tot lungit, iar bărbaţii nu păreau nici hotărîţi să cumpere, nici nu renunţau. Au tras de timp o vreme şi, într-un tîrziu, „negociatorii“ au spus că li se pare prea scump şi nu mai cumpără. Femeia şi-a dat sema că nu sînt serioşi şi a dat să plece, moment în care l-a văzut pe unul dintre tineri cînd sărea gardul să fugă din curtea ei. A strigat la el, dar toţi patru au urcat în dubiţă şi au dispărut, demarînd. Bătrîna a luat numărul maşinii şi s-a dus în casă, direct la locul unde îşi ţine banii. A văzut că cei 8.000 de lei dispăruseră şi a sunat la 112. Le-a dat poliţiştilor numărul maşinii, spunîndu-le că este vorba de o dubiţă de culoare albă.

Au primit mandate de arestare

Echipajele de poliţie au făcut filtre pe şosea, depistînd maşina, în trafic, după aproximativ 15 minute. Au urmărit dubiţa, iar cei din maşină au încercat să scape de bani, aruncînd teancul pe geam. Dubiţa lor a fost blocată, iar indivizii, încătuşaţi şi duşi la sediul Poliţiei Costeşti, pentru audieri. Banii aruncaţi în timpul mersului au fost găsiţi, fiind înapoiaţi femeii păgubite. S-a stabilit că suspecţii sînt: Ion Constantin, de 31 ani, Marin Voiculescu, de 19 ani, Marius Carabulea, de 17 ani, şi Laurenţiu Sandu, de 17 ani, toţi din comuna Izvoru. Aceştia nu aveau în maşină nici gram de grîu, existînd dubii cu privire la intenţia pe care şi-au arătat-o de a cumpăra. Oamenii legii consideră că este un mod de operare al indivizilor. Poliţiştii au emis pe numele lor ordonanţe de reţinere, iar sîmbătă, au fost prezentaţi Judecătoriei Costeşti cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis cererile şi au emis mandate de cîte 30 de zile pe numele celor patru.
M.Sandu

Vizualizari: 2048

Comentarii (1)
18-09-2017 17:54
 
FELICITARI BUNICUTEI,A STIUT CE ARE DE FACUT,SI INVATARE ,SA NU STAM DE VORBA CU STRAINI
Vizitator
 
stefan

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved