Stăpînii de sclavi, condamnaţi!
miercuri, 13 septembrie 2017

 Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa definitivă

Stăpînii de sclavi, condamnaţi!

 

Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa definitivă în primul dosar „Sclavie la Berevo­eşti“. Cinci inculpaţi sînt con­damnaţi să execute pedepse de la 3 ani pînă la 5 ani şi 4 luni, mult prea mici faţă de acuzaţiile deosebit de grave ce planau asupra lor. Unul dintre sclavii lor a vorbit pentru ziarul nostru, în luna iulie, în premieră, despre atro­ci­­tă­ţile la care a fost supus. După suferinţa prin care a trecut cît a stat captiv la ro­mii din Berevoeşti, Constantin Flo­rian Bratu, de 37 de ani, din comuna Lunca Corbu­lui, fost taximetrist, a ajuns din om neom. Bărbatul este grav bol­nav, arătînd ca o um­bră care abia se mai ţine pe picioare din cauza traumelor pe care le-a îndurat. În schimbul suferinţei lui, a primit despăgubiri de 15.000 de lei, bani pe care nu se ştie dacă îi va vedea vreodată.    


„Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii : Onică Ciprian-Codruţ, Onică Aurel, Grancea Viorel şi Grancea Ionuţ-Cătălin (în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi) şi inculpata Grancea Silvia împotriva sentinţei penale nr. 125 din 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în dosarul nr. 6188/109/2016. Deduce la zi arestarea preventivă a inculpaţilor Onică Ciprian-Codruţ, Onică Aurel, Grancea Viorel şi Grancea Ionuţ-Cătălin. Deduce arestarea preventivă a inculpatei Grancea Silvia pînă la data de 1 august 2017. Obligă pe fiecare inculpat la cîte 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 2.600 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă“, astfel arată sentinţa Curţii de Apel Piteşti în primul dosar din cele 6  în cazul „Sclavie la Berevoeşti“. Sentinţa pe fond a fost dată de Tribunalul Argeş în martie 2017. Potrivit hotărîrii, inculpaţii aveau de executat umrătoarele pedepse: Ciprian Codruţ Onică, 4 ani şi 4 luni închisoare, Aurel Onică, 5 ani şi 4 luni închisoare, Viorel Grancea, 4 ani şi 4 luni închisoare, Ionuţ Cătălin Grancea,  4 ani şi 4 luni închisoare, iar Silvia Grancea, 3 ani închisoare. Femeia se afla în arest la domiciliu şi imediat ce a fost dată sentinţa, a fost ridicată de acasă de poliţişti, fiind dusă la Penitenciarul Mioveni, unde a fost încarcerată. Inculpaţii sînt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional şi trafic de persoane, după ce au ţinut sechestraţi trei tineri, Constantin Florian Bratu, Mircea Florin Dincă şi Constantin Cazan, pe care i-au supus unor traume teribile. Bătuţi, obligaţi să muncească înfometaţi şi terorizaţi, cei trei au primit în schimbul suferinţelor lor, prin hotărîre judecătorească, despăgubiri de 15.000 lei, 10.000 lei şi respectiv 11.000 de lei. Pentru a putea intra în posesia sumelor, părţile vătămate ar trebui să se adreseze instanţei şi să ceară executarea silită.  

Povestiri ce par film de groază...

„Am fost un om normal. Am lucrat ca taximetrist 7 ani. Am ajuns acolo, la Berevoeşti. M-au nenorocit! M-au făcut din om neom! Nu mai sînt bun de nimic! Abia mă mai ţin pe picioare! Din cauza bătăilor! M-au bătut toţi: el, părinţii lui, copiii şi nepoţii lui! Şi ţigănuşii ăia mici mă băteau cu biciul“, povestea Constantin Florian Bratu în redacţia noastră.  „Mă duceam cu el (n.r. - Aurel Onică) la lemne, la pădure. Mă ajutau ăia (n.r. - alţi sclavi) să încarc. De mîncare, nu prea îmi dădeau. Din cauza asta, acum, am probleme şi cu stomacul. Pîine, dacă îmi mai dădeau, cîteodată nici pe aia! Îmi ziceau: Azi n-ai muncit, nu mănînci! Dormeam în grajdul cailor. Nu munceam doar la pădure. Mai făceam şi curat la cai, dădeam cu mătura prin curte, strîngeam fîn, ce treabă era de făcut. Mă băteau pînă leşinam! M-au legat! Îmi dădeau drumul doar cînd mă duceam la muncă şi apoi mă legau iar“, descria Bratu momentele trăite. „Am fugit într-o noapte. Am mers pe jos mai mulţi kilometri. Se făcuse ziuă cînd m-au prins. Au venit cu calul după mine. M-au legat cu o curea de-o mînă şi de cal. Apoi, au dat bice calului. Cînd a luat-o la goană, pe mine m-a trîntit la pămînt şi m-a tîrît aşa, prin comună. Apoi, m-a dezlegat şi m-au dus acasă, unde m-au bătut iar toţi. Eu eram la pămînt, şi ei dădeau cu pumnii şi cu picioarele. Atunci mi-au rupt patru coaste. Nu m-au dus la spital“, a mai spus bărbatul. Tot ceea ce a spus în redacţia noastră a povestit şi în faţa instanţei, acolo unde a fost citat ca martor. Inculpaţii au negat acuzaţiile, spunînd că sînt născociri.
M.Sandu

Vizualizari: 1519

Comentarii (6)
15-09-2017 16:28
 
Rusine Justitiei din Arges. Ati ramas in continuare corupti si asa va fi tot timpul. Banii sunt mai presus pentru voi ca dreptatea. Oare cu cati bani v-au cumparat? va ganditi vreodata la acei scalvi cat au suferit? Bleahhh...mi-e scarba, halal justitie.
Vizitator
 
cetatean
14-09-2017 10:01
 
Imi este si sila sa mai scriu ceva. ROmania ... tara din lumea a 10a ..
Vizitator
 
unu
13-09-2017 17:28
 
Din 4 ani si 4 luni condamnare 
 
cati ani vor executa in realitate? 
 
Daca muncesc in inchisoare castiga zile de pedeapsa, iar daca scriu carti... ma rog, sa presupunem ca nu vor scrie - stim noi de ce.
Vizitator
 
cati ani vor EXECUTA?
13-09-2017 16:53
 
Rusine justitiei din Arges,organelor judiciare, vecinilor care siau ce se intampla.Imaginile cu sclavii schingiuiti au facut inconjurl planetei.Visinescu si Fecior au fost condamnati pt. crime impotriva umanitatii care nu se prescriu pt. atrocitatile comise in inchisorile comuniste, atrocitati care seamana f. mult cu cele comise de stapanii de sclavi.Mai este Justitie in tara asta?Justitie independenta pt ca suntem stat de drept.
Vizitator
 
xy
13-09-2017 14:58
 
Justitia din Arges, mai putin decat primesti daca furi o gaina. Rusine coruptilor!
Vizitator
 
Dan
13-09-2017 09:42
 
Astea sunt pedepse si despagubiri, domnilor judecatori corupti din Arges? Sa va fie rusine! Cata spaga ati luat de la stapanii de sclavi? Mizerabila decizie!
Vizitator
 
Ilie

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved