Apă cu bacterii în patru comune şi la izvorul din Prundu!
miercuri, 13 septembrie 2017

În urma analizelor efectuate de DSP,

Apă cu bacterii în patru comune şi la izvorul din Prundu!

 

Sînt probleme cu potabilitatea apei la reţelele publice din patru comune, dar şi la un izvor din Piteşti! Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au recoltat, săptămîna trecută, probe de apă din sistemele publice din comunele Ştefan cel Mare, Mozăceni, Slobozia, Suseni, Negraşi, Davideşti, Vlădeşti, Vultureşti.  

De asemenea, a fost analizată apa din 3 izvoare publice din Piteşti: Prundu, Mărăşeşti şi Trivale-Libertăţii.

Amoniu în exces la 3 izvoare

Rezultatele analizelor au ieşit bune cu excepţia mai multor reţele publice unde a fost constatată prezenţa bacteriilor coliforme. Este vorba de Mozăceni unde au fost probleme în sistemul Mozăceni la rezervor şi reţea, în sistemul Mişei şi sistemul Ziduri; la Suseni în Ţuţuleşti, la Davideşti în bazinul Voroveni, iar la Negraşi în Bîrlogu la rezervor şi reţea. De asemenea, la toate cele trei izvoare din Piteşti s-a constatat prezenţa amoniului peste limita legală admisă de 0,5mag/l, iar la izvorul Prundu, pe lîngă amoniu în exces s-a constatat şi prezenţa bacteriilor coliforme, drept pentru care izvorul a fost închis. Apa la izvorul din Prundu a fost analizată după ce s-au efectuat lucrări în vederea remedierii problemei cu amoniu, dar se pare că aceasta nu a fost soluţionată. Lucrarea s-ar afla însă în garanţie. Direcţia de Sănătate Publică Argeş a transmis primăriilor care au o parte din reţele, respectiv furnizorilor de apă să remedieze situaţia, să dezinfecteze rezervoarele şi să reia analizele. Atîta timp cît rezultatele analizelor nu sînt bune, populaţia nu trebuie să consume apă cu bacterii coliforme care pot cauza tulburări digestive.
  I.Ivănoiu

Vizualizari: 1155

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved