Iezii i-au venit de hac lupului!
luni, 09 octombrie 2017

Cu premiera „O altă capră cu trei iezi“ a început Festivalul Aşchiuţă

Iezii i-au venit de hac lupului!

 

Ieri a fost prima zi a Festivalului de Teatru pentru Copii Aşchiuţă, cu premiera spectacolului „O altă capră cu trei iezi“, care a avut loc în Sala Aşchiuţă a Teatrului Al. Davila din Piteşti. Copiii veniţi în număr foarte mare în micuţa sală din Piteşti abia au avut loc, părinţii fiind nevoiţi să stea în picioare pe margine, pentru ca toţi prichindeii să poată vedea spectacolul.    


Şefa Secţiei Aşchiuţă, actriţa Paula Chirilă, a rugat părinţii să se ridice, pentru a face loc la cît mai mulţi copii care veniseră şi aşteptau afară să intre la premieră.

Biletele se pot cumpăra anticipat

Sala a devenit neîncăpătoare şi, pentru a se evita la următoarele reprezentaţii aglomeraţia, biletele se vor putea cumpăra anticipat pînă în ziua spectacolului. Copiii au avut parte de un spectacol inedit, firul poveştii lui Creangă fiind schimbat de actorul George Slătioreanum cel care a realizat adaptarea. De această dată, lupul a făcut pe junele aparent îndrăgostit, venind împeţit la capră. N-a apucat să mănînce iezii ca-n poveste, fiindcă cei trei poznaşi i-au venit de hac!  Astfel, povestea are un final fericit, iar copilaşii au aplaudat personajele care i-au amuzat teribil. Festivalul continuă astăzi, de la ora 11, în Sala Mare a Teatrului Al. Davila, cu spectacolul „Apolodor“, pus în scenă de actorii Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu. Spectacolul va fi gratuit, fiind oferit copiilor din centrele DGASPC.  Miercuri, vor fi prezentate spectacole: începînd de la ora 11,  ‘’O altă capră cu trei iezi’’, pe scena Casei de Cultură Topoloveni, „D’ale lui Păcală“, pus în scenă de Teatrul Toma Caragiu Ploieşti, de la ora 11, la Casa de Cultură Cîmpulung Muscel, iar de la ora 17, acelaşi spectacol va fi jucat la Davila. Joi, la ora 8.45, Teatrul Tony Bulandra Tîrgovişte va prezenta la Casa de Cultură Topoloveni spectacolul „Amintiri din copilărie“, iar de la ora 11, acelaşi spectacol va fi jucat la Centrul Cultural Mioveni. Vineri, la orele 10 şi 11.30, Teatrul Stela Popescu Bucureşti va juca spectacolul „Dl Goe“, la Casa de Cultură Topoloveni, spectacol în care o veţi putea vedea şi pe îndrăgita actriţă Stela Popescu. Tot vineri, de la ora 11, la Casa de Cultură Domneşti, Secţia Aşchiuţă a Teatrului Davila va prezenta spectacolul „Legenda Lacului Învîrtita“. Sîmbătă, de la ora 11.30, în Sala Aşchiuţă Piteşti, va fi jucat acelaşi spectacol, iar duminică, 15 octombrie, de la ora 10,  în Sala Aşchiuţă, Teatrul Anton Pann Rîmnicu Vîlcea va pune în scenă spectacolul „Ursul păcălit de vulpe“. De la ora 11.30, tot în Sala Aşchiuţă, actorii Teatrului Davila vor juca spectacolul „Ridichea Uriaşă“ şi se va încheia festivalul.
I.Ivănoiu  Foto: I.Tudor

Vizualizari: 890

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved