La ţară, pubela e pentru iarbă
joi, 12 octombrie 2017


La ţară, pubela e pentru iarbă

 

Gestiunea deşeurilor în mediul rural funcţionează mai bine decît în alte judeţe, dar e departe de a fi în regulă, iar sătenii caută să scape de orice gunoi prin operatorii de salubritate.    


În Argeş, sistemul integrat de management al deşeurilor solide acoperă toate cele 102 localităţi ale judeţului cu servicii de salubritate, deşeurile ajungînd la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor Albota, unde sînt tratate, valorificate şi depozitate controlat. Totuşi, de cînd colectarea organizată s-a extins în toate comunele, ADI Servsal Argeş se confruntă cu o problemă: cantităţile de deşeuri menajere colectate au crescut mult peste nivelul prevăzut, pe cap de locuitor. „În pubele sau containere găsim cenuşă, bălegar, crengi, bolovani, fructe, iarbă, vrejuri de fasole sau alte resturi vegetale, care nu au căuta acolo“, ne spune directorul Servsal, Gabriel Moiceanu. Acest lucru ridică şi costurile colectării, transportului, tratării şi depozitării, ceea ce duce la facturi mai mari de plătit de către primării sau cetăţeni - pentru deşeurile suplimentare care ajung să fie depozitate se plătesc şi penalităţi. Aşa se face că mai multe primării au primit deja din partea operatorilor de salubritate astfel de facturi majorate.
Într-un comunicat remis redacţiei, Moiceanu spune că astfel de situaţii se pot evita prin următoarele măsuri: l comunele să aprobe planul local de gestionare corectă a deşeurilor, transmis de ADI Servsal către administraţiile locale (acest plan interzice aruncarea în pubelele din gospodării a deşeurilor de grajd, a pămîntului şi pietrişului şi a deşeurilor de materiale de construcţie) l să se folosească pentru resturile vegetale biodegradabile, a compostoarelor oferite gratuit gospodăriilor l să se colecteze separat deşeurile reciclabile, în sacii special inscriptionaţi, cu respectarea graficului de ridicare a deşeurilor stabilit de primărie şi operator. l deşeurile voluminoase vor fi ridicate semestrial, înainte de sărbătorile pascale şi în perioada curăţeniei de toamnă (Sfîntul Dumitru). Partidul RomÂnia Mare - filiala Argeş anunţă Adunarea Generală a membrilor, la data de 14 oct. 2017,  ora 10.00, la sediul din Curtea de Argeş. Ordinea de zi:
alegerea delegaţilor pentru Consiliul Naţional şi Congresul Extraordinar al Partidului, din data de 21 oct. 2017, ora 11.00, la sediul central al Partidului din Bucureşti.
C.Popescu

Vizualizari: 753

Comentarii (1)
13-10-2017 05:40
 
Pai pana la urma nu vreti sa incasati banii lunar si sa ridicati gunoiul odata pe an? 
Gunoiul e gunoi, adica tot ce nu e necesar in gospodarie. 
Sunteti serviciu de salubrizare? 
Da sau nu! 
Eu care platesc factura produc gunoi. 
Tu care incasezi banii, pentru ce vrei sa-i incasezi? 
Ca sa ai pretentia ca tot eu, cel care platesc, sa fac selectia gunoiului? 
Pai eu sunt gunoierul sau tu? 
Hai sa punem odata lucrurile la punct. 
Vrei banu' atunci presteaza!
Vizitator
 
iaca cui

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved