Copil dus la spital cu fierul în talpă!
joi, 12 octombrie 2017

Accidentat în curtea şcolii Merişani

Copil dus la spital cu fierul în talpă!

 

Imagini şocante, ieri, la Spitalul de Pediatrie Piteşti, unde un echipaj al ambulanţei a adus un copil cu talpa străpunsă de un fier beton. Gheorghe Dragomir, de 9 ani, elev în clasa a III-a, s-a accidentat chiar în curtea Şcolii Gimnaziale din Merişani, în timpul pauzei. Potrivit învăţătoarei copilului, Mihaela Monica Toma, băiatul a dat cu piciorul în pămînt, să vadă ce este acolo, moment în care o bucată de fier beton, care nu se observa, i-a intrat în talpă şi i-a ieşit prin şosetă pe partea cealaltă. Fierul beton era înfipt într-o bucată de ciment îngropată în pămînt, iar cadrele didactice au săpat să o scoată, băiatul fiind preluat de ambulanţă cu tot cu bucata de ciment şi fierul beton înfipt în talpă.     


ISJ Argeş a deschis o anchetă, fiind un semnal de alarmă pentru dascăli asupra faptului că în curtea şcolilor se pot ascunde pericole.  

„Bucata de ciment era îngropată“

Accidentul s-a întîmplat la ora 10.55, fiind anunţat la 112, deplasîndu-se la faţa locului un echipaj al ambulanţei. Învăţătoarea copilului, Mihaela Monica Toma, a declarat: ‘’S-a întîmplat în pauză, copilul se juca în curtea şcolii, era alături de doamna profesoară de Franceză, de domnul de Sport şi de alte doamne învăţătoare. A dat cu piciorul în pămînt, a vrut să vadă ce era acolo şi a rămas cu piciorul înfipt acolo. Era un fier beton cu o bucată de ciment îngropată în pămînt. Am chemat omul de serviciu cu hîrşeul să-l scoată din pămînt. Nu ştiu de unde era acolo. Probabil cimentul era de la un gard de cînd lumea acolo. Am stat lîngă copil, am vorbit cu el, l-am liniştit, am chemat toate cadrele, pe doamna director, am sunat la salvare, au venit părinţii şi sînt aici. Copilul nu plîngea, i-a intrat fierul în talpă pe margine, avînd tenişi cu talpa subţire şi i-a ieşit prin şosetă. A fost adînc băgată în pămînt bucata de ciment, am săpat după ea, iar bucata care i-a intrat în picior a ieşit la suprafaţă. Copiul a rămas pur şi simplu acolo. Nu-i curgea sînge. Am tăiat şoseta şi i-am pus betadină pe marginea tălpii. Nu am putut acţiona în nici un fel, pentru că se putea produce o hemoragie. S-a văzut că nu este cazul să-i smulgem piciorul din fier. Am săpat serios ca să scoatem bucata de beton din pămînt. A fost un şpalier de vreun kilogram. Aşa a fost luat de ambulanţă. Nu l-a împins vreun copil. Era singur pe lîngă gard’’. Părinţii copilului l-au însoţit la spital şi au intrat alături de el în CPU, unde i-a fost evaluată starea. La spital a ajuns şi un echipaj de descarcerare de la ISU care urma să taie fierul beton pentru ca acesta să fie mai uşor scos din talpa băiatului.

Dus de urgenţă în sala de operaţie

Adina Enescu, directorul medical şi purtătorul de cuvînt al Spitalului de Pediatrie Piteşti, a precizat: ‘’În cadrul CPU s-a primit un pacient în vîrstă de 9 ani şi 11 luni, cu o retenţie de corp străin, mai exact o plagă înţeptată printr-un fier beton în curtea şcolii. A fost adus de un echipaj de ambulanţă cu asistent. Copilul a fost primit de personalul CPU, monitorizat, s-au recoltat probe de sînge şi s-a luat hotărîrea ca acel corp străin să fie extras în blocul operator. Copilul este echilibrat şi pregătit pentru intervenţia chirurgicală. Corpul străin este o porţiune de fier beton ataşat la o bară de beton. Pe lîngă echipajul medical al ambulanţei s-a prezentat şi un echipaj al pompierilor care se ocupă de operaţiunea de extragere a corpului străin. Fierul beton i-a intrat prin talpă în regiunea plantară şi i-a ieşit prin partea dorsală a piciorului’’. Copilul a fost anesteziat şi dus în sala de operaţie, unde medicii au constat că pot să-i scoată bucata de fier beton din talpă, fără a mai fi necesară intervenţia cu echipamentul de descarcerare al pompierilor. Băiatul urma să fie investigat şi să i se stabilească tratamentul în continuare.    

ISJ anchetează cazul

Inspectorul general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, Mihaela Crişan, ne-a spus că se va începe propria anchetă cu privire la acest accident: ‘ Inspectorul teritorial este plecat în zonă şi se ţine legătura cu şcoala şi familia copilului. Doamna director mi-a raportat accidentul imediat ce a avut loc. Copilul a ieşit din operaţie şi este stabil. Starea lui este bună. Accidentul s-a produs în pauză, în apropierea gardului şcolii, cînd o bucată de metal care nu se vedea din pămînt i-a intrat copilului în picior. Aşa ceva nu am mai întîlnit. Proobabil, după ploile torenţiale, pămîntul s-a retras şi a apărut această bucată de fier de care nu ştia nimeni. Comisia de anchetă va stabili responsabilul în acest caz. Este o prioritate pentru noi securitatea elevilor. Vom face o analiză mai serioasă a posibilelor pericole. Şi un geam spart poate reprezenta un pericol. A fost un accident pe care îl regretăm. Vom face o şedinţă de urgenţă cu directorii de şcoli pentru a semnala acest accident‘’, ne-a declarat Mihaela Crişan.
I.Ivănoiu  Foto: I.Tudor

Vizualizari: 1611

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved