Alte ştiri pe scurt
luni, 13 noiembrie 2017

Alte ştiri pe scurt

 

I-a fost rău în timpul slujbei

Parohia „Sf. Ilie Tesviteanul“ din Budeasa Mică a organizat, duminică, la biserica din localitate, oficierea slujbei religioase cu ocazia sfinţirii lăcaşului de cult. La această activitate au participat şi jandarmii care au asigurat ordinea în zonă. În timpul slujbei, o femeie în vîrstă a fost dusă de ei la ambulanţă pentru cp acuza dureri abdominale.   
 

 Amendaţi şi cu lemnul confiscat

Oamenii legii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au făcut controale în judeţ pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul silvic. Poliţiştii au prins nouă persoane, cu vîrsta între 18 ani şi 37 de ani, care transportau fără a avea documente legale, o cantitate totală de 6,5 metri cubi de lemne, de diverse esenţe. Toate cele nouă persoane au fost sancţionate contravenţional, conform Legii 171/2010, primind amenzi în valoare totală de 27.000 de lei. De asemenea, întreaga cantitate de lemne a fost confiscată şi predată ocoalelor silvice competente.       

Amenzi în Cîmpulung

În acest weekend, Detaşamentul 7 Jandarmi din Cîmpulung a amendat un bărbat, cu suma de 5.000 de lei, după ce a fost prins transportînd lemne care nu aveau avize de însoţire. De asemenea, ei au mai amendat în Cîmpulung doi bărbaţi, cu amenzi contravenţionale în valoare de 100 de lei, pentru că au refuzat să se legitimeze, şi cu 1.000 lei, pentru gesturi obscene, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva unor persoanel sau bunurilor acestora.

 Nouă permise reţinute

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. În urma abaterilor constatate, au fost date 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.595 de lei. De asemenea, au fost reţinute nouă permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice şi au fost retrase trei certificate de înmatriculare.

Conducea cu permisul suspendat

Sîmbătă noaptea, oamenii legii de la Poliţia municipiului Piteşti l-au tras pe dreapta pe Bogdan S., în vîrstă de 37 de ani, din Piteşti. Bărbatul mergea cu maşina pe Bulevardul Republicii, iar în urma verificărilor făcute de poliţişti a reieşit că el avea suspendat dreptul de a conduce maşini pe drumurile publice. Pe numele lui a fost întocmit un dosar de cercetare penală. Pentru că a condus cu permisul suspendat riscă închisoarea de la şase luni, la trei ani sau amendă.

La volan, fără permis 

Oamenii legii de la Secţia de Poliţie Rurală din Rucăr l-au oprit în trafic, duminică, pe Ionuţ Gabriel B., în vîrstă de 20 de ani, din Rucăr. Tînărul se afla la volanul unei maşini şi mergea pe DN 73, fără a avea permis de conducere. Pentru acest lucru, el s-a ales cu un dosar de cercetare penală şi urmează acum să suporte consecinţele faptei sale. Vă reamintim că pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere riscaţi o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani.

A băut şi a plecat cu maşina

Gheorghe A., în vîrstă de 52 de ani, din comuna Bîrla, a fost oprit în trafic, sîmbătă seara, de oamenii legii. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală din Lunca Corbului au observat că şoferul este bput şi că, el conducea maşina pe DJ 679, aflîndu-se sub influnţa alcoolului. În urma verificărilor efectuate de ei a reieşit că, omul avea o concentraţie de 0,55 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate două probe de sînge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar oamenii legii au întocmit pe numele lui un dosar de cercetare penală. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sînge se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani, sau cu amendă.
Grupaj de A.Roşu

Vizualizari: 630

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved