Nu vor mai beneficia de facilităţi fiscale
luni, 13 noiembrie 2017

Salariaţii cu venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală

Nu vor mai beneficia de facilităţi fiscale

 

Guvernul a modificat proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la noile măsuri fiscale. Aceste modificări nu vin în sprijinul salariaţilor care obţin şi venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală.   


În urma acestor modificări, începînd din 2018, salariaţii care obţin şi venituri din PFA, profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală nu vor mai beneficia de facilităţi fiscale. Din ianuarie 2018, ei vor achita şi contribuţiile la asigurări de sănătate şi pentru pensie. Asta, deşi iniţial s-a spus că statul va renunţa la aceste obligaţii pentru cei ce sînt şi angajaţi. Pentru ei, în 2018, contribuţia la CAS se va situa la 25%, la un venit ales ce nu poate fi mai mic decît salariul de bază minim brut, iar pentru CASS, de 10%, plătită la nivelul salariului minim. Prin aceste decizii, forma publicată în Monitorul Oficial a proiectului care schimbă Codul Fiscal nu mai include regula care stabilea că, de la începutul lui 2018, un salariat care ar fi obţinut şi venituri din activităţi independente nu ar mai fi plătit contribuţii la asigurări de sănătate şi pensie şi nici CASS pentru acestea din urmă.
A.Roşu

Vizualizari: 411

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved