O victorie şi o înfrîngere la juniori!
marţi, 14 noiembrie 2017

Egalitate între piteşteni şi musceleni

O victorie şi o înfrîngere la juniori!

 

Cele două echipe de juniori ale clubului FC Argeş au disputat, acum cîteva zile, meciurile din cadrul etapei a 5-a a Campionatelor Naţionale de Juniori Republicani A şi B. Bilanţul juniorilor alb-violeţi în această rundă a fost de o victorie şi o înfrîngere.


Echipa Under 19 a clubului FC Argeş a cedat cu 1-4, în confruntarea de pe propriul teren, cu CN Dinicu Golescu Cîmpulung. Mus­celenii au condus la pauză cu 1-2, iar după revenirea de la cabine, oaspeţii au mai punctat de încă două ori, profitînd de faptul că argeşenii Cătălin Stana şi Robert au încasat cartonaşe roşii. Golul piteştenilor a fost marcat în prima repriză de Adrian Udrea. A fost primul meci pentru grupa Under 19 fără antrenorii Augustin Eduard şi paul Ciobanu care acum o săptămînă au fost numiţi interimari la echipa de seniori. De pregătirea echipei s-a ocupat antrenorul Petre Calotă care s-a declarat dezamăgit de rezultatul final: „Am jucat foarte slab per ansamblu. Este un duş rece pentru aceşti copii şi sper să înveţe ceva din această înfrîngere. Am dominat prima repriză, dar am ratat foarte mult. În repriza secundă, oaspeţii au profitat de cele două eliminări şi au mai punctat de încă două ori. Echilibrul s-a rupt cînd am rămas în inferioritate numerică. Este foarte greu să faci faţă cu doi oameni mai puţin decît adversarul“. În urma acestui rezultat, FC Argeş a coborît pe locul 5 al seriei, cu 7 puncte, cu 5 mai puţin decît liderul CS Mioveni care are însă un meci în plus. Următorul meci pentru fotbaliştii piteşteni va avea loc sîmbătă, de la ora 12, cînd vor întîlni, în deplasare, pe FCM Tîrgovişte, formaţie clasată pe locul 7, cu 4 puncte obţinute în 5 runde.
M.Duinea

Vizualizari: 355

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved