Flacăra Centenarului se aprinde la Muzeul Goleşti
joi, 18 ianuarie 2018

Moment simbolic, pe 23 ianuarie

Flacăra Centenarului se aprinde la Muzeul Goleşti


Anul 2018 reprezintă aniversarea a o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Centenarul Marii Uniri constituie pentru toţi românii, dar în mod special pentru argeşeni, un moment de sărbătoare, dar şi de cinstire a memoriei înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru ţară.


În istoria României, Argeşul, prin locurile şi oamenii săi de valoare, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel, evidenţiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma ”România de la Argeş”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.

Va ajunge şi pe biroul lui Carol I şi la mormintele Brătienilor

Argeş reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradiţiile şi istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naţionale, GENEZĂ, pentru că aici, la Argeş, a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti şi aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuţi şi necunoscuţi care şi-au jertfit viaţa pentru o Românie Unită, ŞCOALĂ, pentru că în Argeş, la Goleşti, a luat fiinţă prima Şcoală Slobodă Obştească din Ţara Românească. Sub egida proiectului ”Respect pentru Valorile Naţionale”, iniţiat în parteneriat cu Academia Română şi Dacin Sara, Consiliul Judeţean Argeş, împreună cu instituţiile de cultură din subordine, va organiza în acest an o serie de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Acestea vor debuta pe 23 ianuarie a.c., ora 15, cu un moment simbolic - Aprinderea Flăcării Centenarului la Muzeul Goleşti, urmat de un spectacol extraordinar de cîntece folclorice şi patriotice, la Casa Sindicatelor din Piteşti, începînd cu ora 18. Pe lîngă mulţi alţi artişti, vor urca pe scenă renumiţii interpreţi de muzică populară, Veta Biriş şi Nicolae Furdui Iancu. Pe 24 ianuarie, la ora 12, cu premiera filmului documentar despre Ion C. Brătianu, ce se va desfăşura la Vila Florica. Filmul este realizat de Lucia Hossu Longin. La evenimente vor participa membrii grupului de iniţiativă al proiectului ”Respect pentru Valorile Naţionale” şi alte personalităţi precum Acad. Victor Voicu - secretar general al Academiei Române, Acad. Nicolae Noica, Înalt Preasfinţia Sa, Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, prefectul Emilian Dragnea şi subprefectul Gabriel Stoian, rectorii celor două universităţi piteştene, Dumitru Chirleşan şi Ovidiu Puiu, inspectorul şcolar general Dumitru Tudosoiu, cadre didactice, elevi şi studenţi. Nu întîmplător Muzeul Goleşti a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, argumentele ţinînd atît de rolul familiei Golescu în istoria României, cît şi de faptul că în acest muzeu se găseşte Tronul pe care au stat Regii României, precum şi Biroul lui Carol I şi o caleaşcă aparţinînd Casei Regale. După ceremonia de aprindere, Flacăra Centenarului va ajunge pe biroul Regelui Carol I, pe care s-au semnat primele decrete regale, apoi lumina sa va merge la Vila Florica, unde va arde la mormintele Brătienilor, familie de care este strîns legată crearea României Moderne. Totodată, Flacăra Centenarului va fi dusă în fiecare localitate, unde autorităţile locale vor aduce omagiu eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cu ocazia Zilei Eroilor sau a altor evenimente locale dedicate Centenarului Marii Uniri. Urmaşii eroilor vor primi diplomă centenară. Punctul terminus al Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localităţile judeţului Argeş, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018.
I.Ivănoiu

Vizualizari: 2111

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved