Hora Unirii, la Muzeul Judeţean
marţi, 23 ianuarie 2018


Hora Unirii, la Muzeul Judeţean


Cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Mica Unire, Muzeul Judeţean Argeş organizează, astăzi, la ora 10, simpozionul - 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Evenimentul va avea loc în clădirea veche a muzeului (fostul Palat Administrativ).    

Ca în fiecare an, pe data de 24 ianuarie, gîndurile ne poartă şi anul acesta spre acea zi unică din istoria noastră când, după ce fusese ales domn al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza a devenit şi domn al Ţării Româneşti, împlinind de facto, Unirea Principatelor Române.

Scenetă jucată de elevi

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, reprezintă actul politic care a stat la baza României Moderne şi a formării naţiunii române. La manifestare vor participa profesori, elevi, muzeografi, cadre militare şi oameni de cultură. Managerul instituţiei muzeale, lect. univ. dr Cornel Popescu, va susţine o alocuţiune cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la Mica Unire. În deschiderea simpozionului va fi intonat imnul naţional al României, iar în încheierea evenimentului, publicul participant va asculta cîntece patriotice interpretate de corul Colegiului Naţional Zinca Golescu, condus de profesorul Cornel Dragoş şi vor asista la sceneta jucată de elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Dima sub îndrumarea profesoarei Magdalena Matei. În curtea Muzeului Judeţean, cei prezenţi vor asculta şi juca celebra Hora Unirii, pe versurile poetului Vasile Alecsandri şi muzica lui Alexandru Flechtenmacher.
I.Ivănoiu

Vizualizari: 2277

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved