Tînărul a plonjat cu maşina de pe pod
sâmbătă, 10 februarie 2018

Accident grav la Costeşti!

Tînărul a plonjat cu maşina de pe pod


Accident teribil, ieri după-amiază, la Podu Broşteni, pe şoseaua ce duce către Costeşti. Aflat la volanul unui BMW, un tînăr a pierdut controlul volanului într-o curbă, chiar în timp ce traversa peste un pod. Maşina a rupt parapetul şi a plonjat, aterizînd lîngă rîu, pe-o parte. Şoferul a rămas blocat în maşina distrusă, inconştient. A fost scos de echipajul descar­cerării. 

 Ieri după-amiază, Marius S., în vîrstă de 33 de ani, din Costeşti, conducea un BMW, îndreptîndu-se dinspre Costeşti, către DN 65. În satul Broşteni, a intrat cu viteză într-o curbă uşoară pe podul de peste rîul Teleorman. A pierdut maşina de sub control şi a zburat cu ea de pe pod, plonjînd peste nişte crengi şi pietre de pe marginea rîului, unde s-a răstrunat pe-o parte. Maşina a fost distrusă aproape complet, iar şoferul a rămas inconştient în interior. Martorii au sunat la 112 şi un echipaj de pompieri de la Costeşti, un echipaj SMURD şi unul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă au mers la faţa locului. Conducătorul auto era singur în maşină. A fost scos dintre fiarele maşinii sale de pompieri. A fost predat inconştient echipajului medical. Avea însă semne vitale: puls şi tensiune. Între timp, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Medicul de pe echipajul TIM l-a stabilizat pe tînăr, pornind cu el către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Pe drum, Marius S. a început să-şi revină, astfel că el a ajuns la spital conştient. Marius S. lucrează ca montator la o firmă de componente auto. 
  M.Sandu

Vizualizari: 2004

Comentarii (2)
11-02-2018 05:48
 
pt tine bai asta care nici numele nu ti-l dai .... afla ca am BMW de 20 de ani si n-am facut nici un accident.Asa ca inainte de a face "nemernic" orice conducator de BMW ... mai gandeste-te.
Vizitator
 
mihaela
10-02-2018 05:11
 
Masimile BMW din fabrica vin cu cate un stalp,cap de pod sau cate un tir .ramane sa-l gaseasca in functie de nemernicul care o conduce .ar trebui mai des verificati conducatori auto care le conduc.
Vizitator
 
Misu

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved