Mai mîncăm mere la toamnă?
sâmbătă, 17 februarie 2018


Mai mîncăm mere la toamnă?


Mai mîncăm! Bani s-avem! Întrebarea e dacă mai culegem! Pomii au trecut cu bine prin acest sezon hibernal, în climat tropical. Sînt plini de muguri de rod atît de mulţi că mai trebuie şi eliminaţi.

Ţara noastră este una dintre cele mai bogate în pomi fructiferi. Atît climatul, cît şi relieful, de la munte pînă la mare şi în Podişul Transilvan oferă condiţii favorabile plantaţiilor de meri, de pruni, de viţă de vie şi altor specii şi varietăţi. Avem şi o tradiţie foarte bogată în această privinţă.
Şi nu putem să trecem cu vederea că în a doua jumătate a secolului trecut au luat fiinţă multe staţiuni de cercetare şi producţie pomicolă şi Institutul Naţional de la Mărăcineni. Au fost plantate nenumărate suprafeţe neproductive. S-au aclimatizat, s-au creat soluri noi, cu producţii mai mari şi de mai bună calitate de măr, de păr, de prun, de piersic, de cais, până şi muri fără ţepi.
S-au construit silozuri moderne pentru păstrarea fructelor în stare proaspătă în timpul iernii. S-au plantat în toată ţara centre de colectare şi achiziţii ale fructelor din gospodăriile ţărăneşti.
Într-o asemenea emulaţie, pe lîngă livezile clasice, şi ele modernizate, au apărut plantaţii intensive, cu pomi pe spalieri, cu irigaţii subterane, care foloseau tehnica cea mai nouă pentru întreţinere. Micii proprietari nu s-au lăsat nici ei mai prejos, mai ales în zonele colinare. S-a plantat în curţi, pînă sub streşinile caselor, pe garduri, pe marginea drumurilor. Au luat fiinţă întreprinderi de valorificare a fructelor în sucuri, dulceaţă, magiun, jeleuri.
Dar ce a mai rămas din toate acestea în originala noastră tranziţie?
Mai mîncăm fructe la toamnă? Bani s-avem! Şi mîncăm de cîte ori ne pofteşte inima! Iarna, primăvara, de Crăciun, de Bobotează, de Paşti, de Sfântul Gheorghe şi de toţi sfinţii din calendar, miercurea, vinerea, duminica, în orice zi. Fructe din Polonia, din Ungaria, din Bulgaria, din Egipt, din Algeria, din China, din California, de oriunde se exportă, că asta a ajuns România…
Spuneam că livezile au iernat bine. Iarna asta  fără îngheţuri, fără chiciură, a fost prielnică deocamdată. Dar dacă o ţine tot aşa, există posibilitatea ca pomii să intre în vegetaţie cu mult mai timpuriu. Şi dacă se întâmplă ca-n primăvara trecută să vină un ger cu polei în vremea înmuguritului sau înfloririi, nu mai mâncăm noi mere româneşti, nici din coşurile de pe trotuare, de la marginea pieţei.
Mulţi pomicultori se tem să mai facă lucrări, care sunt destul de costisitoare, şi lasă ca totul să rămînă la voia întâmplării.
Dar catastrofa cea mare pentru livezile româneşti nu este îngheţul natural, care vine din când în când. Ci înţepenirea sistemului. O ramură a lui este dată de invazia fructelor exotice. Acolo, în alte ţări, chiar vecine cu noi, sunt alte sisteme, care îi încurajează pe cultivatorii de fructe. Se înţelege că, dacă intri într-un market sau mergi la piaţă, îţi alegi fructele cele mai frumoase şi mai ieftine, chiar dacă nu au gustul celor din pomii cu rădăcilile înfipte în pământul românesc.
Ce e de făcut ca să punem din nou pe picioare livada românească? De la inginerul doctor Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor Români care studiază fenomenul în ţară şi străinătate, şi care a înaintat propuneri tuturor miniştrilor agriculturii care s-au succedat în tranziţie, aflăm că toate pierderile pot fi recuperate şi putem să mergem chiar mai departe, să concurăm cu cei mai de seamă competenţi în producţia de fructe. Nu este necesar decît ca oamenii de la putere să aibă o altă orientare. Investiţii pentru înfiinţarea de plantaţii noi, revitalizarea cercetării, o politică de impozite adecvată, subvenţiile necesare, convingerea că  pământul românesc ne poate asigura, măcar, necesarul de fructe din livezile şi grădinile noastre.
Cu o idee năstruşnică, ca aceea că toate dealurile trebuie lăsate pentru a fi păscute cu oile, este falimentară. Oaia poate să fie simbil sau o emblemă naţională, dacă vrea domnul ministru sau guvernul, dar de-a dreptul falimentară. Cîte oi se pot creşte pe un hectar, cu iarbă spontană şi cîte tone de fructe se pot culege? Şi ce facem cu lîna, cînd nu mai este căutată de industrie? Să creştem oi, ca din lîna lor să facem tencuieli şi izolaţii în pereţi?
Moare sub ochii noştri pomicultura românească! Cui îi mai pasă?
                                                                                                  Marin Ioniţă

Vizualizari: 2200

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved