Eliminare controversată
luni, 12 martie 2018


Eliminare controversată


În minutul 41 al meciului de la Motru, fundaşul central al Mioveniului, Florin Ilie, a fost eliminat, primind din partea arbitrului Amorăriţei al doilea cartonaş galben. Primul avertisment i-a fost acordat în minutul 25, atunci cînd, după mai multe decizii eronate, Ilie i-a strigat centralului la un fault acordat invers: „Mihai, trezeşete-te!“. Apoi, în minutul 41, la o degajare greşită, oaspeţii au recuperat la mijlocul terenului, au trimis repede balonul spre poartă, numai că Ilie a intervenit şi, în săritură, mingea l-a lovit în lateral şi apoi în mînă. Arbitrul a dictat henţ, considerînd că mingea se ducea în poartă, şi a scos al doilea galben, şi apoi implicit pe cel roşu, în ciuda protestelor jucătorilor argeşeni.    

Bogoi: „Am început bine!“

Antrenorul gazdelor, Adrian Bogoi, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa în partida cu CS Mioveni. Tehnicianul a explicat şi situaţia din cadrul lotului, dar şi situaţia financiară de la club.
„Au plecat mulţi jucatori de la Pandurii, şi acum avem un lot foarte tînăr. Începem un meci cu 5 jucători Under 21 şi mai folosim 2-3 pe parcurs. Am început bine acest an, am luat şase puncte în două meciuri, dar mai avem mult de muncă. La finalul turului, cînd am venit la echipă, am avut şi jocuri bune, unde puteam obţine mai multe puncte. Clasamentul este relativ acum, la sfîrşit o să conteze. Promovarea şi retrogradarea se va decide în ultimele etape. Ne bucurăm pentru această victorie o zi, două, apoi intrăm în ciclul săptămînal şi ne antrenăm. Terenul a fost destul de greu, cele două echipe au făcut un efort considerabil. Sperăm să venim cu puncte şi din deplasarea următoare, cu Hermannstadt Sibiu. Financiar, este şi loc de mai bine. Sperăm ca lucrurile să se rezolve pas cu pas“, a declarat Adrian Bogoi după meci.
S.Mihai

Vizualizari: 2156

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved