Înfrîngere la limită, cu Astra II
marţi, 13 martie 2018

Liga a III-a - Etapa 17

Înfrîngere la limită, cu Astra II


Atletic Bradu a pierdut în primul meci din retur, la limită, pe propriul teren, în faţa Astrei II, cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de oaspeţi în repriza secundă.   

Antrenorul Bogdan Velianu a folosit în acest meci următoarea echipă: Oprican - Achim, Din, Şerban, B. Ciucă - Preda, M. Tănase, Golban, Murineanu - Traşcă, Albu, pe parcurs mai intrînd Fundătureanu, Tănăsescu, Sucală şi Paraschiv.
„Am fost mulţumit de joc doar în prima repriză, cînd am avut trei ocazii mari, iar adversarul, nimic. După pauză, a fost acea greşeală, la golul lui Vîlceanu, însă, dacă noi reuşeam să respingem mingea, cred că jocul se îndrepta spre un egal... Am făcut apoi schimbări, au ieşit Murineanu, Albu, Tănase, Preda şi am introdus 4 juniori şi pînă la urmă s-a văzut... Nu am mai avut forţă în atac. Ei au fost mai experimentaţi, au ţinut de minge şi ăsta a fost rezultatul. Îmi pare foarte rău că am început cu stângul, dar mergem înainte!“, a declarat antrenorul Bogdan Velianu.
S.Mihai

Vizualizari: 1040

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved