Alte ştiri pe scurt
sâmbătă, 14 aprilie 2018

Alte ştiri pe scurt

 

Foc la două proprietăţi

Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj cu Ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Cîmpulung au intervenit în localitatea Aninoasa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată şi care s-a extins şi la anexele gospodăreşti. La primul proprietar au ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 480 mp, un prun şi doi salcîmi. La al doilea proprietar au ars anexe gospodăreşti pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp şi diverse obiecte ce se aflau depozitate în interiorul anexelor. Cauza incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.    

Incendiu de vegetaţie uscată

Un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă de la Garda de Intervenţie 2 Topoloveni a intervenit în localitatea Topoloveni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetaţia uscată. A ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Concluzia pompierilor a fost că s-a folosit intenţionat sursa de aprindere pentru a genera incendiul.    

Pompierii au forţat uşa pentru a salva proprietara

Echipajele SMURD au intervenit la 28 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 3 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. Astfel, un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit în localitatea Piteşti, strada Fraţii Goleşti, pentru deblocarea uşii unui apartament. S-a pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de la intrare, cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsită proprietara, de 69 de ani, cu stare de rău. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportată la spital.

Bărbat accidentat

Un echipaj cu Ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti a intervenit în localitatea Cotmeana, la un pacient de 39 de ani, care prezenta politraumatism, în urma unui accident rutier. I s-au acordat îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital.

8 permise reţinute de poliţişti

Oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au efectuat controale în trafic. Scopul acestora a fost prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi  conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Aceştia au efectuat controale pe principalele artere rutiere pentru depistarea şi tragerea la răspundere a conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor codului rutier, pun în pericol ceilalţi participanţi la trafic. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au dat 168 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.249 de lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de circulaţie 8 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

Prins conducînd ilegal

Mădălin T., de 22 de ani, din Piteşti, a fost depistat de către poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Fraţii Goleşti din Piteşti, avînd dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Vindea pesticide expirate

Joi, oamenii legii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat un control la o societate comercială cu profil de activitate vînzarea de produse de uz fitosanitar agricol, cu sediul în Bradu. În urma controlului s-au găsit 582 litri produse de protecţie a plantelor de diferite tipuri, cu termenul de valabilitate expirat, devenite deşeuri, care nu au fost eliminate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor si preparatelor periculoase care au devenit deşeuri“,  substanţele fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Grupaj de I.Ivănoiu

Vizualizari: 750

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved