Culisele meciului
luni, 16 aprilie 2018


Culisele meciului

1.000 spectatori

l Vremea a fost perfectă pentru fotbal la Mioveni, vineri seara, cu temperaturi de peste 20 de grade la ora jocului.
l Cu toate că meciul a fost televizat de Telekom Sport, în tribunele stadionului Orăşenesc au luat loc aproximativ 1.000 de spectatori, toţi susţinători ai echipei gazdă.

Din nou modificări

l Antrenorul Laurenţiu Roşu a fost nevoit din nou să facă improvizaţii în aşezare din cauza indisponibilităţilor pe care le-a avut în lot înainte de acest joc.
l Astfel, fundaş dreapta a fost la acest joc Ionuţ Rădescu, fotbalist care joacă mijlocaş dreapta, Cătălin Alexe a jucat fundaş stînga, iar etapa trecută jucase fundaş dreapta.

Neacşu, titular

l Pentru prima dată în acest campionat la CS Mioveni au fost pe teren titulari doi jucători cu profil de atacant, Cosmin Năstăsie şi Sebastian Ivan.
l Tot pentru prima dată, Eduard Neacşu a început meciul în primul unsprezece, ca mijlocaş dreapta. Neacşu a ratat şi o ocazie bună în prima repriză, iar în minutul 60, a fost schimbat cu Roşoagă.

Brigadă feminină

l Patida a fost condusă de o brigadă exclusiv feminină, formată din Ionela Peşu (Craiova) - Petruţa Iugulescu (Tîrgovişte) şi Mihaela Ţepuşă (Bucureşti).
l Rezervă de arbitru a fost Bogdan Dumitrache (Bucureşti), în timp ce observatori au fost delegaţi Zoltan Tamaş (din Odorheiu Secuiesc) şi Horaţiu Stănescu din Craiova.

Neagu, rezervă

l Pe banca de rezerve a Mioveniului au rămas pînă la finalul partidei portarul Bogdan Preda şi jucătorii de cîmp Robert Gherghe, Ciprian Negoiţă şi Alexandru Neagu.
l De partea cealaltă, la Ripensia, au făcut degeaba deplasarea la Mioveni portarul Contra şi jucătorii de cîmp Burdeţ, Stoi şi Zurbagiu.

Galbene pentru oaspeţi

l În minutul 77, marcatorul golului doi al oaspeţilor, Ungureanu, a fost schimbat cu Bobină, însă în drum spre marginea terenului a văzut cartonaşul galben, pentru că a întîrziat schimbarea.
l Mai devreme un pic, în minutul 70, la o altă înlocuire a oaspeţilor, Golda s-a grăbit să intre pe teren fără ca arbitrul să permită schimbarea şi a primit şi el cartonaşul galben.

Cîte 4 juniori

l La CS Mioveni, în acest meci, au fost jucători Under 21 mijlocaşul central Rareş Lazăr, mijlocaşul dreapta Eduard Neacşu şi atacantul Sebastian Ivan. Pe parcurs a intrat pe teren un alt juniori, Robert Roşoagă.
l Timişorenii au avut şi ei trei jucători Under 21 în primul unsprezece, Claudiu Apro (1996), Laurenţiu Tudor (1997) şi Andrei Dumiter (1999), iar în repriza a doua, au mai intrat Denis Golda (1997).
S.Mihai

Vizualizari: 1797

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved