Florina Cercel, în „Mireasă de împrumut“
sâmbătă, 05 mai 2018

O comedie de zile mari  

Florina Cercel, în „Mireasă de împrumut“


Pe actriţa Florina Cercel o veţi putea vedea în piesa de teatru „Mireasă de împrumut“, de A. Lindgren, în regia lui Răzvan Popa şi scenografia lui Mc Ranin. Spectacolul are loc joi, 24 mai, la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor dion Piteşti.   


Alături de Florina Cercel (mătuşa Eufemia), îi veţi putea vedea pe actorii Sebastian Bălăşoiu (Julius Jullen), Ioana Farcaş (Karin Vinge), Ana Maria Carablais (Julieta Jonsson) şi Cristian Olaru (Harald Engberg). Dacă avem o mătuşă, înseamnă că avem şi o moştenire. Dacă avem o moştenire, avem şi un nepot care să o primească. Reţeta e simplă, dar condiţiile în care mătuşa îşi va acorda averea sînt complicate. Cel puţin pentru tînărul Julius, nepriceput în tainele cuceririi unei viitoare logodnice, dar hotărît să cucerească graţiile mătuşii. Eufemia este pe cît de dulce, pe atît de vigilentă şi pragmatică. Aşa cum îi spune şi numele, ea foloseşte eufemisme pentru toate „nenorocirile“ relaţionale ce se întîmplă în jur. Julius, este pe cît de naiv şi neajutorat, pe atît de descurcăreţ cînd lucrurile scapă complet de sub control. Se face aproape invizibil şi iese basma curată. Karin Vinge este imaginea femeii foarte bine organizate, dar care pusă într-o situaţie fără ieşire, încearcă să fie la înălţimea aşteptărilor. Pe muchia prăpastiei dintre propriul logodnic şi pretenţioasa mătuşă, se află Julieta, proaspătă, naivă, curioasă, cu privire pierdută, visătoare, îndrăgostită de frumos, care apare şi dispare din scenă ca o boare. Se fîstîceşte, dar ştie să pună şi piciorul în prag la momentul oportun. Harald Engberg este gelos, cu nervii întinşi la maxim mereu, dar poate fi îmblînzit uşor. Astfel, datorită complexităţii jocului celor cinci actori, fiecare personaj are o dublă personalitate, de unde se nasc nenumărate situaţii amuzante, cărora spectatorii nu le pot face faţă decît izbucnind în rîs. Biletele s-au pus în vînzare la preţul de 70 lei, pentru rîndurile A - O şi 60 lei, pentru rîndurile P - X.
A.Roşu

Vizualizari: 2613

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved