„Noul Duster - copilul nostru cu un potenţial uriaş!“
miercuri, 16 mai 2018

Noul director al Uzinei Dacia Renault, Antoine Doucerain, a prezentat fabrica de la Mioveni

„Noul Duster - copilul nostru cu un potenţial uriaş!“


Ieri a fost o zi specială la Uzina Dacia Renault de la Mioveni, noul director al companiei, Antoine Doucerain, invitînd presa locală şi naţională pentru a prezenta fabrica, dar şi pentru a vorbi despre realizările de pînă acum şi despre proiectele aflate în derulare.  

În prezentarea Uzinei s-au ales mai multe secţii de pe Platforma Dacia Renault care au fost vizitate. În toate aceste unităţi, prezentările, de la A la Z au fost făcute de directorii responsabili pe fiecare fabrică în parte, aceştia răspunzînd şi întrebărilor ulterioare. S-a văzut astfel cum se fabrică cele 6 motoare care sînt montate pe modelele Dacia şi Renault, Clio 4 şi Twingo fiind singurele moedele Renault ce primesc motorizare de la Mioveni. S-a mers apoi la departamentul presaj unde s-a explicat procesul prin care este tratată şi apoi ajunge pe maşina tabla din care sînt făcute vehiculele, după care s-a vizitat departamentul caroserie unde se echipează maşinile în funcţie de solicitările clientului şi în sfîrşit s-a ajuns şi în faţa produsului finit, maşinile Duster, Locan sau Stepway, ce iau drumul celor le cumpără. Printre toate aceste explicaţii şi prezentări ale fabricii şi maşinilor ce ies pe poarta Uzinei de la Mioveni, noul director Antoine Doucerain a vorbit despre cifrele care sînt esenţia pentru Uzină. Am reţinut astfel, printre altele, că: l la uzină se produce o maşină la fiecare 54 de secunde l în momentul de faţă funcţionează 800 de roboţi şi peste 100 de AGV-uri, mijloace mici de transport automate în secţii l anul acesta se sărbătoresc 50 de ani de Dacia l Peste două săptămîni va fi fabricat motorul h4 cu numărul 1.500.000 l Dacia ajunge să fie livrată în 44 de ţări.
„Aici fabricăm 6 motoare care sînt montate pe modelele Dacia şi Renault. Uzina are în componenţă toate meseriile unui constructor auto din România. V-am prezentat toate acestea în 5 minute, timp în care am produs 6 masini, adică o maşina la 54 secunde. Dacia Renault este uzina viitorului, iar inima uzinei viitorului este relaţia dintre angajaţi şi clienţi. Clienţii sînt cei de care ţinem cont, iar maşinile sînt fabricate în funcţie de cerineţle feicăruia. Folosim aici toate noile tehnologii. În uzină funcţionează peste 800 roboţi şi peste 100 AGV-uri. În Uzina Dacia Renault, sînt cuprinse Uzina de mecanică şi şasiuri Dacia, uzina de vehicule şi logistica pentru distribuţia lor la clienţi. Sărbătorim anul acesta 50 ani de Dacia, s-a pornit cu Dacia 1300 şi s-a ajuns acum la Noul Duster. Motoarele care le face sînt şi pentru Clio 4 şi Twingo. Livrăm maşini produse aici în 44 de ţări. Masinile sînt produse personalizat în functie de cerinţele fiecărui client. În ceea ce priveşte angajaţii, avem programe complete de pregătire pentru ei şi încercăm să atragem cei mai buni lucrători. Trebuie ştiut că introducem roboţi pentru a îmbunătăţi producţia. În ceea ce priveşte următorul model produs, nu spun decît că acum ne concentrăm pe Noul Duster, el este copilul nostru. Această maşină are un potenţial uriaş, ne concentrăm pe ea“ - Antoine Doucerain, director general Dacia Renault.
  S.Mihai

Vizualizari: 1423

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved