Judecătorii şi procurorii, la protest!
joi, 17 mai 2018


Judecătorii şi procurorii, la protest!


Ieri, peste 50 de magist­raţi, procurori şi judecă­tori au participat la un protest, manifestîndu-şi în acest fel nemulţumi­rea faţă de modificările preconizate ale coduri­lor penale. A fost un protest al tăcerii, în care ma­gistraţii nu au scandat, nu au afişat pancarte, ci doar au stat pe scările de la intrarea principală în Curtea de Apel Piteşti.   

„În data de 16 mai 2018, la sediul Curţii de Apel Piteşti s-a desfăşurat Adunarea Generală Extraordinară a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, convocată, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, de o treime din numărul judecătorilor care o compun, Adunare în cadrul căreia a fost luată în discuţie prezentarea poziţiei judecătorilor Curţii de Apel Piteşti, în legătură cu modificările preconizate a fi aduse codurilor penale. La Adunarea Generală Extraordinară au participat 27 din cei 38 de judecători care activează în cadrul Curţii de Apel Piteşti. În urma discuţiilor purtate şi a exprimării opiniei participanţilor, s-a hotărît desfăşurarea unui protest pe scările căii principale de acces în sediul Curţii de Apel Piteşti, în data de 16 mai 2018, începînd cu ora 15.30“, anunţa într-un comunicat de presă Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Piteşti. La ora anunţată, aproximativ 50 de judecători şi procurori au ocupat scările de la intrarea principală în Curtea de Apel Piteşti, purtîndu-şi robele pe braţe.  Nu s-a scandat, un singur manifestant afişînd o coală A 4 pe care scria: „Nu corupţiei! Nu modificărilor la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală!“.
„Motivul principal al protestului sînt tentativele repetate ale puterii legislative de a subordona puterea judecătorească şi care au culminat acum prin proiectele de lege care au fost avansate în spaţiul public, de la incriminarea unor noi infracţiuni şi care au ca destinatari, exclusiv, procurorii şi judecătorii. Este vorba de infracţiunile de gravă neglijenţă şi de rea credinţă care au un regim sancţionatoriu destul de dur comparabil cu infracţiuni foarte grave incriminate în Codul Penal. Este a doua oară anul acesta cînd ieşim în stradă. Vă mărturisesc că noi nu am trăit în cultul protestului. Meseria nostră nu agreează asemenea gen de manifestări, însă ce se petrece astăzi în societatea românească ne dă şi nouă de gîndit şi am recurs şi noi la această formă, cred că destul de decentă. Pentru a atrage atenţia asupra acestor modificări legslative pe care noi le vedem, în primul rînd, ca pe un pericol la adresa independenţei justiţiei şi, în alt doilea rînd, chiar ca o pericol la adresa statului de drept. În primul rînd, noi am dori să atragem atenţia şi forurilor noastre conducătoare, în speţă CSM-ul care este forul nostru reprezentativ, să aibă o poziţie mult mai fermă faţă de iniţiativele acestea legislative care curg pe bandă şi cu nişte susţineri din ce în ce mai abdacadabrante“, declara judecătorul Ioan Fundătureanu de la Curtea de Apel Piteşti.
M.Sandu

Vizualizari: 674

Comentarii (2)
18-05-2018 11:23
 
Respect pentru magistrati!In statul de drept ar trebui sa fie respectate legile, legi care sa ocroteasca cetateanul onest si sa ajute organele de cercetare penala sa probeze infractiunile.Prin modificarile preconizate la CP si cel de Procedura penala, sunt favorizati infractorii, infractiunile nu mai pot fi probate, sunt cu dedicatie, stirbesc independenta Justitiei, victimele infractiunilor dezavantajate.Exista motiv real si major de ingrijorare!
Vizitator
 
xy
17-05-2018 15:00
 
Dar Asociația Magistratilor de ce mu a facut grevă ? Raspuns corect : nu exista motive reale de ingrijorare .  
Doar magistrații viseaza cai verzi . Nu se mai satură de bani , inamovibilitate , plans de condiții, drepturi si sporuri si râs cand judecă.  
Astia sunt dumnezeii , nu parlamentarii sau Iisus.
Vizitator
 
Adi

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved