Preţurile locuinţelor ar putea stagna
joi, 14 iunie 2018


Preţurile locuinţelor ar putea stagna


Preţurile de pe piaţa imobiliară piteşteană au înregistrat o uşoară creştere, faţă de perioada de acum aproximativ un an, aşa cum reiese din analiza ofertelor, realizată cu programul de tip CRM integrat, în site-ul local imobiliareromencos.ro. Pentru viitorul apropiat, specialiştii prevăd însă o stagnare sau măcar o temperare a creşterilor.    

Mai jos de aceste medii se mai pot găsi însă şi ocazii: de pildă, cîte o garsonieră la Fabrica de bere, cu 920 euro/mp, sau chiar 850-860 euro/mp, nemobilată; ori un apartament de 3 camere, chiar cu balcon lung, în Războieni (lîngă Odobescu), la 820 euro/mp. De asemenea, se mai poate prinde cîte un apartament de 2 camere la preţul mediu, de 1.000 euro/mp, însă cu condiţii mai avantajoase (Centru, etaj 2, renovat, mobilat şi utilat). La fel, mai există şi chirie de 800 lei pentru un apartament de 2 camere (ofertă în Nord). „Tendinţa pe viitor este greu de stabilit, fiindcă există argumente atît pentru scumpire, cît şi pentru scădere. De aceea am spune că urmează o stagnare, sau, oricum, o temperare a creşterii“, consideră agentul imobiliar Cosmin Enăchescu. Rata inflaţiei a urcat la 5,41%, pe mai, ajungînd la cel mai mare nivel din februarie 2013 (iar preţurile materialelor, mobilierului şi a altor asemenea mărfuri au crescut cu aproximativ 8%)
„Avem chiar o creştere în spirală a ratei inflaţiei (care pune presiune pe actualizarea salariilor) şi a ROBOR, cu care este corelată - iar aceasta va duce deci la dobînzi mai mari ale băncilor, şi deja ROBOR a ajuns la 3%, cel mai mare nivel din 2014.“ Ca argumente pentru scumpiri mai pot fi indicate infrastructura proastă (nu permite lucrul la distanţă mare de Piteşti, cu navetă), precum şi scăderea numărului de oferte de pe piaţă, faţă de anii trecuţi.

Tranzacţiile, mai puţine

În schimb, fondurile pentru Prima Casă s-au epuizat pînă acum doar în proporţie de 50%, iar demografia arată rău. Unele bănci au analize conform cărora cursul mediu pe 2018 va fi 4,74 euro (ceea ce ar presupune şi o creştere şi mai mare spre finalul anului). Reacţia BNR la noua situaţie a fost timidă pînă în prezent, dar ea are ca ca opţiune limitarea gradului de îndatorare a populaţiei, pînă la 45%, pentru locuinţe şi 30%, pentru mobilier şi alte achiziţii - şi se menţine obligaţia informării debitorilor privind impactul asupra ratelor lor în cazul unei deprecieri a leului în raport cu moneda contractării creditului ipotecar. Numărul de tranzacţii imobiliare a fost oricum cu 5% mai mic în luna mai faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor ANCPI. „Ca agent imobiliar, eşti mereu ocupat cu un client, apoi cu altul, şi nu-ţi dai seama de o scădere de 5%, care nu înseamnă mult. În 2008, de exemplu am pierdut chiar 95% - iar atunci a fost haos. Acum parcă am simţit că trebuie să aloci un timp şi un efort puţin mai mare ca să atragi clienţii“, mai observă. Ca argument pentru o scădere de preţ sau măcar o temperare a creşterii, ar mai fi şi starea mediului economic - nu prea încurajatoare: numărul firmelor aflate în insolvenţă sau cu activitate suspendată e în creştere cu 17,38%, raportat la 2017, pierderile produse creditorilor de către firmele în insolvenţă, în 2018 ridicîndu-se la 9,6 miliarde de lei, adică în creştere cu 13% faţă de anul trecut. TMF Group, firmă de consultanţă care activează în 82 de ţări, clasează România pe locul 18 în lume între ţările cu cea mai mare complexitate a sistemului contabil şi fiscal. Autostrada Piteşti-Sibiu se tot amînă indefinit, o treime din drumuri sînt încă neasfaltate, iar salariile specialiştilor sînt în Argeş sub media naţională: cu 381 lei mai mici, la salariul brut, sau cu 216 lei, net.
Călin Popescu

Vizualizari: 613

Comentarii (1)
15-06-2018 10:36
 
ce sa stagneze frate, sa scada ca din cauza agentiilor si a nesimtitilor au ajuns cotete de 30 m sa coste 35000 si rahaturi de 50 m la 60 000. Nici in capitala nu sunt asa preturi. Te costa 50 000 sa iti faci o casa lejer. De unde bani de credite ? Au 50 de ani blocurile si cer niste sume astronomice, vine si agentia doar la semnat de acte si mai pune in carca prostului care se duce la banca si uite asa se duce draq economia. Sa faca ceva statu nu programe de rahat gen prima casa
Vizitator
 
alex

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved