Actriţa Daniela Nane, la Filarmonica Piteşti
sâmbătă, 16 iunie 2018

La concertul  Feeria şi poezia baletelor ruseşti,

Actriţa Daniela Nane, la Filarmonica Piteşti


Filarmonica Piteşti organizează joi, 21 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic sub genericul Feeria şi poezia baletelor ruseşti. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Florin Totan, va urca pe scenă actriţa Daniela Nane, care va recita din poezia clasică rusă.   


În program: Piotr Ilici Ceaikovski - Selecţiuni din Frumoasa din pădurea adormită, Lacul lebedelor şi Spărgătorul de nuci.

A jucat în peste 50 de spectacole

Daniela Nane a absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti şi Liga Europeană a Institutelor de Artă din Amsterdam. Din 1995, actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti, are o carieră artistică solidă, cu diverse şi complexe roluri. A jucat în peste 50 de spectacole de teatru şi filme de lung metraj şi de televiziune, unde a lucrat cu mulţi regizori importanţi. În adolescenţă, în urma audierii versurilor recitate de George Vraca, Ion Caramitru sau Florian Pitiş, s-a apropiat de poezie. A primit numeroase premii, dintre ele menţionăm Premiul de interpretare pentru rolul din „Orient Expres”, regizat de Sergiu Nicolaescu. Este la prima colaborare cu Filarmonica Piteşti.

Cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache

Născut într-o familie de muzicieni, Florin Totan studiază arta dirijorală în Bucureşti, la Academia de Muzică, perfecţionîndu-se ulterior prin cursuri de măiestrie cu Sergiu Celibidache la München şi Mainz, F. Ferrara la Siena şi R. Schumacher la Berlin şi Paris. Este cîştigătorul concursurilor internaţionale de gen din Austria şi Germania. Întreprinde turnee concertistice în Franţa, Italia, Anglia, Germania, Spania, Portugalia, Israel, Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Mexic, Egipt, Ecuador, Turcia, SUA,  conducînd renumite orchestre. Participă la festivalurile internaţionale din Paris, Avignon, Bergamo ş.a. Totodată, maestrul Florin Totan predă în Spania, Italia, Portugalia, S.U.A., Brazilia, Anglia şi Franţa „Filosofia dirijorală şi muzicală a lui Sergiu Celibidache” în cadrul proiectului „In memoriam Sergiu Celibidache”. Din ianuarie 2000 este dirijorul permanent al orchestrei simfonice a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Rîmnicu Vîlcea. A mai fost prezent la Filarmonica Piteşti în stagiunile trecute, bucurîndu-se de aprecieri atît din partea publicului, cît şi a orchestrei simfonice.
I.Ivănoiu

Vizualizari: 1659

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved