Soprană, cunoscută în lume, cîntă la Mioveni
vineri, 29 iunie 2018

La Zilele Oraşului

Soprană, cunoscută în lume, cîntă la Mioveni

 

Astăzi, la Mioveni va avea loc un concert vocal-simfonic de excepţie, care este inclus în programul Zilelor Oraşului Mioveni.   

De la ora 20.00, pe scena din centrul civic al oraşului Mioveni va concerta soprana SOYUNG YU, din Coreea de Sud. Orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti care o va acompania va fi dirijată de către Mădălin Sandu.
Soprana Soyung Yu a absolvit, la clasa de canto, cursurile Universităţii Yonsei din Seul şi pe cele ale Universităţii de Muzică din Viena. De asemenea, a finalizat cu succes şi cursurile de operă de la universitatea vieneză. Primul premiu l-a cîştigat în 1987, în urma participării la un concurs de canto organizat de Ministerul Culturii din Coreea de Sud. În timpul studenţiei a susţinut numeroase recitaluri şi concerte cu orchestre din Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Coreea de Sud. În 1998 debutează pe scena Operei din Viena şi în 2000 pe scena  Operei Române din Cluj-Napoca. A cîştigat numeroase premii la concursurile de gen la care a participat. A fost aplaudată pe scenele din Coreea de Sud, Japonia, SUA, Austria, Germania, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia şi România.
Accesul la concertul de diseară este liber.

Programul Zillelor Oraşului Mioveni

Astăzi
Ora 9.00 – Sfînta Liturghie în cinstea Sf. Apostoli Petru şi Pavel (Catedrala ortodoxă Sf. „Apostoli Petru şi  Pavel Mioveni”)
Ora 16.00 – Deschiderea oficială a Zilelor Oraşului Mioveni – 533 de ani de la prima atestare documentară a localităţii (Centrul Cultural Mioveni– Sala de festivităţi);
Ora 18.30 – Premierea elevilor şi sportivilor din Mioveni cu cele mai bune rezultate înregistrate în concursurile şi competiţiile naţionale şi internaţionale;
Ora 19.00 – Ziua Majoratului(Centrul Cultural Mioveni– Sala de festivităţi);
Ora 20.00 – Concert extraordinar – Filarmonica din Piteşti – Centrul Civic
Mîine
Ora 18.00 –Proiect dedicat Centenarului Marii Uniri – Reconstituire istorică a unei  bătălii din Primul Război Mondial, dintre armata română şi cea austro-ungară       (Zona Bemo)
Ora 19.00 – 22.00 Spectacol muzică Uşoară: Artişti locali (Centrul Civic);
- Concert - Speak & Libelula
- Nicolle Cherry
- Delia
Duminică
Ora 18.00 – Spectacol muzică populară: Artişti locali; (Centrul Civic)
Ora 19.30 – 22.00 Concert muzică Populară
-  Olguţa Berbec
-  Emilia Dorobanţu
- Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu .
S.Mihai.

Vizualizari: 1994

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved