Prima carte postumă a lui Marin Ioniţă
marţi, 10 iulie 2018

Lansare  în ziua în care maestrul ar fi împlinit 89 de ani,

Prima carte postumă a lui Marin Ioniţă


Astăzi, la ora 17, în amfiteatrul Muzeului Judeţean Argeş, va fi lansată prima carte postumă a scriitorului Marin Ioniţă. Este vorba de lucrarea ‘’Dincolo de tăcere. Convorbiri esenţiale cu personaje neconvenţionale‘’ volumul II. Nu întîmplător a fost aleasă această zi pentru lansarea cărţii, fiindcă astăzi maestrul Ioniţă şi-ar fi aniversat ziua de naştere. Ar fi împlinit 89 de ani... 

Organizatorii manifestării sînt: George Rotaru, director general al S.C. Rotarexim S.A., prof. dr. George Baciu, redactor şef al Revistei Pietrele Doamnei, col(rtg.)  Laurenţiu Domnişoru, preşedintele Filialei Judeţene Argeş ‘’POSADA‘’ a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, conf. univ. Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş, Constantin Băjenaru, senior editor-preşedinte F.S.C.R.AG. Marin Ioniţă a trecut la cele veşnice pe 7 mai a.c, la vîrsta de 88 de ani. Profesor, scriitor şi jurnalist, coordonator al paginii Curierului Artelor din Curierul zilei, Cetăţean de onoare al oraşului Piteşti şi Fiu al Argeşului şi Muscelului, a lăsat în urma sa cărţi valoroase dar şi multe manuscrise care aşteaptă lumina tiparului. Debut editorial în 1955 cu volumul de nuvele „Rădiţa“, urmat de cele de povestiri „Sile voiajorul“ (1966), „Cine ştie mortul?“ (1970). Primul roman „Un şlep în derivă“ (1978). Autor al numeroase alte volume: „Rugurile din zori“ (1982), „Bătrânul şi umbra“ (1984), „Capul lui Decebal“ (1985), „Hotel Boccaccio” (1995), „Os de domn“ (1995), „Amurgul zeilor“ (1996), „Hotel tranzit“ (1999), „Floarea paştelui“ (1998), „Roata lumii. Roman de buzunar“ (2000); „Colivia cu maimuţe“ (2002), „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori“ (2003), „Nu trageţi în dinozauri“, vol. I (2004), „Intersecţia lupului“ (2007), „Cuibul cu năpîrci“ (2007), „Dinozaura“ (2009), „Drumul Dinozaurului“, „Călare pe vînt“, „Mireasa neagră“, „Dincolo de tăcere. Convorbiri esenţiale cu personaje neconvenţionale“. Primeşte în 1959 premiul Uniunii Scriitorilor, iar în 1964 pe cel al revistei „Luceafărul“. 
  I.Ivănoiu ; Foto I.Tudor

Vizualizari: 1907

Fii primul care comenteaza articolul

Scrie comentariu

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului sau stergerea integrala. Site-ul www.curier.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Nume:
Comentariu:



Cod:* Code

Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved